Postat de Redacția
in ECONOMIC, Finante/Banci, National, National, Principal, REGIONALRomânia a atins luni, la ora prânzului, cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice din istorie. Potrivit datelor oficiale publicate de Transelectrica, la ora 12:33, producția instantanee a parcurilor solare dispecerizabile a ajuns la 1.866 MW, depășind precedentul record de 1.861 MW înregistrat pe 3 iunie.Ads.Energia solară a devenit, pentru scurt timp, principala sursă de generare de electricitate a României, depășind hidrocentralele și toate celelalte forme de producție. Fotovoltaicele au asigurat peste o treime din producția națională, iar aproximativ 75% din energia electrică generată la acel moment provenea din surse cu emisii zero.Creșterea spectaculoasă a producției fotovoltaice este pusă atât pe seama condițiilor meteorologice favorabile – zile însorite de vară cu radiație solară intensă – cât și pe dezvoltarea continuă a capacităților instalate. Conform Transelectrica, puterea totală instalată în parcurile fotovoltaice dispecerizabile se apropie în prezent de 2.480 MW.Acestui segment i se adaugă și contribuția prosumatorilor – consumatori care produc energie pentru uz propriu și injectează surplusul în rețea. Aceștia dispun, cumulat, de o capacitate instalată de peste 2.500 MW. Potrivit estimărilor Transelectrica, și aceștia au atins astăzi un vârf de producție de peste 1.600 MW în jurul aceleiași ore.La momentul de vârf, România se afla în poziția de exportator net de energie electrică, ceea ce indică un echilibru favorabil între producție și consum, dar și o consolidare a poziției țării ca furnizor de energie în regiune în perioadele cu producție regenerabilă ridicată.Sursa: Cotidianul.ro
energie solară Record energie solară romania 2025-06-17
Un nou record de energie solară
17
Articolul anterior