Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Un consilier pășcănean critică modul în care cei de la Apa Vital intervin pe domeniul public. „Situația din Pașcani continuă să fie tratată… ca o glumă”

Un consilier pășcănean critică modul în care cei de la Apa Vital intervin pe domeniul public. „Situația din Pașcani continuă să fie tratată… ca o glumă”

by Salut Iasi

Un consilier local se arată a fi total nemulțumit de lucrările executate de către operatorul județean de apă și canalizare, Apa Vital Iași în municipiu. Edilul local PSD spune că este o lipsă de respect la adresa comunității și că „Situația din Pașcani continuă să fie tratată… ca o glumă”Ads.„Ne-am obișnuit deja cu lipsa de respect a celor de la ApaVital, dar asta nu înseamnă că trebuie să tăcem. Lucrări nesemnalizate corespunzător. Gropi abandonate în mijlocul drumului. Lipsă totală de comunicare și dezinteres față de siguranța oamenilor. Astfel de intervenții lasă șoferii, pietonii și bicicliștii expuși pericolelor reale, fără avertismente clare și fără măsuri minime de protecție. Un accident grav e doar o chestiune de timp, iar atunci nimeni nu va mai putea da vina pe „neatenție”. Imaginile vorbesc de la sine. Dacă cetățenii nu și-ar achita facturile la timp, ApaVital ar acționa imediat pentru debranșare. Dar când instituția își bate joc de oraș, nimeni nu răspunde. Nicio sancțiune. Nicio explicație. Autoritățile locale trebuie să ia în serios aceste practici și să sancționeze responsabilul. Pașcaniul nu e un teren de test. Este orașul nostru – în care trăim, muncim și vrem să circulăm în siguranță”, se arată într-o postare făcută de social democratul pășcănean Vlad Macovei.Situația a mai fost adusă în atenția consilierilor și de către alte persoane. Primarul Marius Pintilie spune că are cunoștință de aceste probleme și că ar urma să discute cu cei de la Apa Vital pentru a îndrepta lucrurile. Însă până în prezent nu s-a făcut nimic.Urmăriți mai multe în postarea consilierului local de AICI

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu

Noutati