Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » SUA vor cu orice preț ca Iranul să renunțe la îmbogățirea uraniului. Ce oferă în schimb

SUA vor cu orice preț ca Iranul să renunțe la îmbogățirea uraniului. Ce oferă în schimb

by Salut Iasi

Administrația Trump analizează posibilitatea de a facilita accesul Iranului la fonduri înghețate în valoare de aproximativ 30 de miliarde de dolari, destinate dezvoltării unui program nuclear civil, conform unor surse citate de CNN. Planul ar include și relaxarea anumitor sancțiuni economice, în cadrul unui efort diplomatic intensificat pentru reluarea negocierilor directe cu Teheranul. Potrivit surselor, actori cheie din SUA și Orientul Mijlociu au purtat discuții informale cu reprezentanți iranieni, chiar în timpul recentelor atacuri dintre Iran și Israel. Dialogul a continuat și în această săptămână, după semnarea unui armistițiu. Propuneri preliminare discutate la Casa Albă O parte din aceste inițiative a fost discutată într-o întâlnire secretă desfășurată la Casa Albă vinerea trecută, între trimisul special american Steve Witkoff și parteneri regionali. Una dintre propunerile analizate prevede investiții între 20 și 30 de miliarde de dolari într-un program nuclear civil iranian  finanțat de parteneri arabi și nu direct de SUA.

Obiectivul Toate propunerile au un obiectiv comun și clar formulat de Administrația Trump: Iranul să renunțe definitiv la îmbogățirea uraniului, o cerință respinsă constant de regimul de la Teheran. În schimb, Iranul ar putea importa uraniu îmbogățit pentru uz civil, după modelul aplicat de Emiratele Arabe Unite.
Printre stimulentele vehiculate se numără și deblocarea celor 6 miliarde de dolari aflați în conturi externe, precum și sprijinul din partea aliaților din Golf pentru înlocuirea facilității nucleare Fordo cu un centru dedicat exclusiv energiei civile. Deși președintele Trump a declarat că nu se simte presat să încheie un nou acord nuclear, consilierii săi consideră că un astfel de acord ar putea asigura stabilitatea armistițiului recent. La summitul NATO de la Haga, Trump a declarat: „Poate vom semna un acord, poate nu. Dar singura cerință este clară: fără arme nucleare pentru Iran.” Negocieri indirecte mediate de Qatar Discuțiile dintre SUA și Iran sunt purtate în prezent indirect, prin intermediul Qatarului, care a avut un rol esențial și în negocierea armistițiului dintre Iran și Israel. O a șasea rundă de negocieri, planificată anterior în Oman, a fost întreruptă de atacurile recente asupra infrastructurii nucleare iraniene.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu

Noutati