Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov are, începând de miercuri, un nou manager în persoana doctorului Dan Grigorescu, care a semnat contractul de mandat cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, potrivit Agerpres.Contractul de management, cu o durată de patru ani, a fost încheiat pe baza unor indicatori de performanţă conveniţi de comun acord, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de CJ Braşov.Potrivit prevederilor contractuale, dr. Dan Grigorescu îşi asumă realizarea, pe o perioadă de patru ani, a optimizării şi eficientizării indicatorilor de management al resurselor umane, a indicatorilor de utilizare a serviciilor medicale, a celor economico-financiari, inclusiv eşalonarea obligaţiilor de plată neachitate la data semnării contractului de management, precum şi a indicatorilor de calitate şi de integritate.”În condiţiile în care se pregăteşte o reformă a sistemului sanitar şi ţinând cont de situaţia economico-financiară nu tocmai bună a spitalului, responsabilitatea domnului manager şi a echipei de conducere este una foarte mare. De aceea vă îndemn să vă armonizaţi eforturile, să faceţi echipă şi împreună sa depăşiţi anumite stări de tensiune care pot apărea în activitate. Vă asigur că, la nivelul Consiliului Judeţean, veţi avea tot sprijinul necesar şi uşa mereu deschis”, i-a transmis noului manager preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea.Medicul Dan Grigorescu a fost desemnat ca manager al celui mai mare spital public din Braşov în urma unei proceduri de selecţie care s-a desfăşurat în luna iulie. El i-a avut ca şi contracandidaţi pe fostul manager al spitalului, juristul Emil Mailat, şi fosta şefă a spitalului din Săcele – economista Rodica Pârvan.
Grigorescu este medic primar chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arsuri, iar din anul 2009 şi până în prezent a ocupat funcţia de şef al acestei secţii a SCJU Braşov. De asemenea, este conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania.El a mai condus timp de cinci ani SCJU, la începutul anilor 2000, iar pentru un an a îndeplinit funcţia de director medical. S-a mai remarcat şi ca fiind promotorul ideii de „spital nou al Braşovului” şi susţinător al necesităţii unui spital regional în municipiu.
În 2024, a fost ales consilier municipal după ce a candidat ca independent, ideea mai sus amintită fiind în centrul platformei sale electorale.Conform legii, el nu poate deţine atât funcţia de manager cât şi pe cea de consilier.După plecarea fostului manager, şi directorul medical – chirurgul Florin Orţan şi-a anunţat demisia din funcţie. Deocamdată, potrivit unor surse, SCJU are un director medical interimar până la 1 septembrie.