Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Ianis Hagi, a declarat, joi, la finalul partidei cu Turcia, pierdută cu 0-1, în meciul de baraj pentru calificarea la CM 2026, că ratarea acestui obiectiv este dureros pentru toţi tricolorii, care îşi doreau să joace la Cupa Mondială, scrie AGERPRES.”Suntem dezamăgiţi, nu a fost de ajuns ceea ce am făcut, acum trebuie să acceptăm. Ne doare, pentru că ne doream să fim la Mondiale. Acum capul jos şi la muncă. Să analizez acum la cald e greu de ce nu am reuşit mai mult. Clar nu a fost seara noastră”, a declarat Hagi.El s-a arătat dezamăgit de jocul de atac al echipei naţionale a României.”Din punctul de vedere al atitudinii şi al fazei defensive ne-a ieşit în mare parte, am lăsat de dorit la faza ofensivă. Tot ce am încercat să pregătim în această perioadă nu ne-a ieşit. Ne-am dorit să ţinem de rezultat şi să marcăm pe contraatac. Nu am avut multe ocazii, dar puteam duce meciul în prelungiri şi apoi se putea întâmpla orice”, a mai spus Hagi.Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998Naţionala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beşiktaş Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, în urmă cu 28 de ani. Tricolorii sunt la al treilea baraj pentru pentru Cupa Mondială, după cele din 2002 şi 2014.Meciul de la Istanbul a fost decis de golul marcat de Ferdi Kadioglu (53).Turcia, care nu a mai participat la Cupa Mondială din 2002, când obţinea medaliile de bronz, va juca finala play-off-ului, cu Kosovo.România va juca un meci amical pe 31 martie, în deplasare, cu Slovacia.
'Ne doare, pentru că ne doream să fim la Mondiale' – Ianis Hagi
3
