Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu este în continuare internat la terapie intensivă, intubat şi sedat, a anunţat Spitalul Fundeni, miercuri, într-un comunicat.“Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe secţia de terapie intensivă, se menţine starea generală gravă, evoluţie staţionară”, a precizat Insititutul Clinic Fundeni.Mihai Leu a ajuns sâmbătă seară la IC Fundeni cu un elicopter, după ce a făcut din nou hemoragie.El are insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare.Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, a fost internat la spitalul Fundeni din data de 28 aprilie până la 15 mai, din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul.
Leu a mai fost internat de urgenţă din cauza complicaţiilor în lunile mai şi decembrie 2024.În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.
Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.El este campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.