Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Iustin, micul olimpic din Brașov, a primit o nouă șansă la viață prin operația de la Iași

Iustin, micul olimpic din Brașov, a primit o nouă șansă la viață prin operația de la Iași

by Salut Iasi



Cu un talent extraordinar la matematică și română, Iustin este micul olimplic din Brașov care așteaptă cu nerăbdare să înceapă clasa întâi. El a fost operat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași pentru o tumoră cerebrală de 4 centimetri, potrivit mediafax.

Iustin are un talent extraordinar la matematică și română. Micul olimplic abia așteaptă să înceapă clasa întâi.

Iustin a venit de la Brașov la Iași pentru o nouă intervenție chirurgicală.

Micuțul a trecut printr-o operație complexă după ce a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală de 4 centimetri.

Deși a fost operat anterior într-o altă clinică din țară, neurochirurgii Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași au reușit să îi salveze viața și să îi ofere o nouă speranță.

Lupta lui Iustin nu se oprește aici. Micuțul olimpic are de urmat acum un nou tratament pentru a se recupera complet și pentru a-și continua drumul către visele sale.

„Iustin este un copil în vârstă de 7 ani care a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală, ca urmare a faptului că nu mai putea merge, un semn caracteristic pentru tumorile localizate la nivelul creierului mic. S-a efectuat o intervenție chirurgicală într-o clinică din România, reușindu-se o rezecție parțială a tumorii. Iustin a ajuns la noi și am decis că este o tumoră pe care o putem scoate maximal, utilizând toată tehnologia și experiența pe care o avem. Astfel, s-a reintervenit chirurgical și s-a scos microchirurgical tot ce se putea scoate din acea tumoră. Acest gen de tumori sunt considerate vindecabile dacă, în urma chirurgiei, rămâne un rest mai mic de 1,5 cm. În acest caz, vorbim despre o rezecție totală a tumorii, conform controlului postoperator RMN, practic nu mai există nicio priză de contrast. Dacă se urmează un tratament corect ulterior, adică chimioterapie și radioterapie, șansele de vindecare la 5 ani sunt de aproximativ 80%. Iustin are toate șansele, urmând un tratament corect, să fie considerat vindecat și să-și continue viața. Este un copil olimpic la română și la matematică și cred că are toate șansele să devină un cetățean de seamă al acestei țări. Faptul că sistemul sanitar din România reușește să îi ofere acestui copil șansa la viață cred că este un semn de însănătoșire a sistemului medical”, spune conf. univ. dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.





Sursă: stiripesurse.ro

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu

Noutati