Uniunea Europeană discută noi măsuri menite să crească presiunea asupra Kremlinului, inclusiv limitarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși și restrângerea libertății de mișcare a diplomaților Moscovei în blocul comunitar. Propunerile fac parte din pregătirile pentru cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni al UE, așteptat să fie anunțat în această săptămână, pe fondul războiului prelungit din Ucraina.Datele Comisiei Europene arată că, în vara acestui an, peste jumătate de milion de ruși au obținut vize Schengen, marcând un record față de anul precedent, notează Euractiv.Această situație a generat critici din partea unor diplomați europeni, care subliniază că nu este acceptabil ca rușii să călătorească și să se bucure de viață în timp ce guvernul lor continuă agresiunea împotriva Ucrainei.Țările care nu se distanțează de RusiaUnele state membre, în special cele de la granița cu Rusia, precum Polonia, țările baltice, Cehia și Finlanda, au restricționat deja drastic eliberarea vizelor, în timp ce țări care beneficiază economic de pe urma turiștilor ruși, precum Italia, Spania, Grecia, Franța sau Ungaria, rămân mai permisive.Comisia Europeană urmează să prezinte linii directoare generale privind acordarea vizelor, care ar urma să intre în vigoare la începutul anului viitor.Măsuri împotriva RusieiÎn paralel, se discută și limitarea libertății de mișcare pentru diplomații ruși acreditați în UE. Propunerea, susținută mai ales de Cehia și alte state din estul Europei, ar restricționa deplasările diplomaților doar în țara în care sunt acreditați, suspendând practic regulile Schengen pentru aceștia, invocând riscuri de sabotaj și spionaj.Totuși, măsura nu a obținut consensul tuturor statelor membre, care se întreabă cum ar putea fi aplicată eficient fără controale la frontierele interne și se tem de eventuale represalii din partea Rusiei.Reprezentanți ai opoziției ruse din exil, inclusiv Yulia Navalnaia, văduva lui Alexei Navalnîi, atrag atenția că sancțiunile ar trebui să vizeze oligarhii și apropiații Kremlinului, și nu cetățenii de rând.
Europa vrea să elimine vizele pentru ruși. Țările europene care prosperă pe seama turiștilor din Rusia se opun
15