Urmează o perioadă extrem de dură din punct de vedere economic, spune Dan Voiculescu, care face o serie de previziuni privind indicatorii macroeconomici. România trebuie să se pregătească, în fața …
Politică
-
Politică
Consilierul lui Nicușor Dan recunoaște că măsurile lui Bolojan încetinesc economia: 'Guvernul încearcă să facă aterizarea asta mai lină'
by Salut Iasiby Salut IasiConsilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, despre situaţia economică a României, că noi suntem acum într-un soi de cursă contratimp şi mergem cumva pe sfoară, pentru că o treime …
-
Politică
De la Cotroceni se cer concedieri de bugetari: 'Aceste decizii e cel mai bine dacă sunt luate la cel mai jos nivel posibil'
by Salut Iasiby Salut IasiConsilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, că cel mai bine ar fi ca toată lumea să înţeleagă că avem nevoie să restrângem un pic aparatul bugetar iar dacă îi …
-
Politică
Anunț direct din Parlamentul European, după întâlnirea Putin – Trump: România are patru puncte de interes
by Salut Iasiby Salut IasiDiscuțiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin vor afecta și viitorul României. Este avertismentul de ultimă oră care vine din Parlamentul European.Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a atras atenția asupra impactului …
-
Politică
Bolojan, pus la punct de un judecător: Dacă îți atingi maximul de competență la Consiliul Județean, poate ar trebui să te oprești acolo
by Salut Iasiby Salut IasiTensiunile dintre magistrați și Guvernul condus de Ilie Bolojan ating un nou nivel. Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a publicat o postare pe Facebook care, …
-
Politică
VIDEO Fiica Elenei Lasconi o face praf pe Oana Țoiu: 'Chiar nu te deranjează asta? Îți place să vezi asta?'
by Salut Iasiby Salut IasiFiica Elenei Lasconi, Oana Florea, a lansat un atac dur la adresa ministrului de Externe. Aceasta este furioasă pentru că Oana Țoiu i-a ignorat mai multe mesaje legate de atacul …
-
Politică
CNA dă bomba zilei: Ne pregătim de alegeri anticipate, în primăvară
by Salut Iasiby Salut IasiBomba zilei nu vine de la vreun partid politic pus pe fapte mari, ci chiar de la CNA, care spune că în România dezinformarea a scăpat grav de sub control …
-
Politică
Ziua Marinei Române, sărbătorită la Constanţa, pe faleză şi pe scena maritimă – Pe agenda preşedintelui Nicuşor Dan nu este trecut niciun eveniment
by Salut Iasiby Salut IasiPeste 3.500 de militari români şi străini, 28 de nave, 25 de ambarcaţiuni rapide şi aproximativ 20 aeronave participă, vineri, la manifestările dedicate Zilei Marinei Române organizate la Constanţa. La …
-
Politică
Vlad Gheorghe, după somația primită de Iohannis: 'În baza plângerii mele, ANAF a început executarea'
by Salut Iasiby Salut IasiFostul europarlamentar Vlad Gheorghe anunţă, joi seară, ANAF Sibiu a început executarea împotriva lui Klaus Iohannis după plângerea făcută de el.”Anul trecut depuneam la ANAF Sibiu cerere de executare silită …
-
Politică
Oana Țoiu dezvăluie unul dintre principalele motive pentru care România a fost exclusă din Visa Waiver
by Salut Iasiby Salut IasiMinistrul de Externe, Oana Țoiu, a recunoscut că anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 a fost unul dintre motivele pentru care România a fost exclusă din Programul Visa Waiver al …
