Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță, pentru perioada 13–21 august 2025, o vreme în general caldă, cu episoade de caniculă persistentă în vest, sud-vest și local în sudul țării, dar și cu intervale de instabilitate atmosferică accentuată spre începutul săptămânii viitoare.În noaptea de 13 spre 14 august, cerul va fi mai mult senin în toată țara, vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului. Minimele vor varia între 8–9°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 23°C în Dealurile de Vest. În București, cer senin, vânt slab și temperaturi minime de 16–18°C.14 august – zile de caniculă extinsăÎn Maramureș, Crișana, Banat, mare parte din Transilvania și vestul și sudul Olteniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate, local caniculare, cu ITU peste pragul critic de 80. Maximele vor urca la 37°C în Câmpia de Vest, iar pe litoral se vor opri la 27–29°C. În rest, vreme călduroasă, doar izolat caniculară în sud-vestul Munteniei. La munte, cer variabil și ploi slabe izolate în Carpații Orientali. În Capitală, vreme caldă, cer senin, vânt moderat ziua și maximă de 34°C.15–16 august – caniculă persistentă în vest și sud-vest
Temperaturi maxime de până la 37°C în sud-vestul Olteniei, Banat și Crișana, iar pe litoral de 27–28°C. Disconfort termic accentuat în vest și nord-vest, pe alocuri și în sud și sud-est. În București, caniculă, 35–36°C, cu cer senin.16–17 august – valori extreme în Câmpia de Vest
Caniculă în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei, cu maxime de 38°C în Câmpia de Vest. În rest, vreme caldă, cu înnorări și averse izolate la munte și posibil noaptea în vest și nord-vest. În Capitală, vreme călduroasă, maximă 33°C, cer mai mult senin.17–18 august – instabilitate atmosferică și fenomene violenteDupă-amiaza și seara, instabilitate accentuată în zona montană, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, local în Crișana, Banat, Oltenia și izolat în Muntenia. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii. Temperaturile scad ușor în vest, dar în sud-vest se menține canicula (până la 36°C). În București, posibil caniculă, 34°C, cer variabil și vânt moderat, cu intensificări spre final.Tendința 18–21 august – temperaturi spre normal și instabilitate temporarăValorile termice se vor apropia de mediile perioadei, cu instabilitate atmosferică mai frecventă la începutul intervalului în zonele montane, sud și centru. În Capitală, vremea se va pondera, cu probabilitate mai mare de averse în prima zi. Prognoza meteo 13-21 august 2025 by florinpuscas