Descoperirea şocantă din Herculaneum
Un tânăr din Herculaneum s-a odihnit în patul său atunci când un nor de cenuşă incandescentă s-a abătut asupra vechiului oraş, în urma erupţiei vulcanului Vezuviu, provocând transformarea creierului său în fragmente de sticlă. Aceasta este teoria formulată recent de cercetătorii italieni, care explică astfel o descoperire neobişnuită, făcută în craniul unui tânăr roman, considerată a fi prima documentare a unui ţesut uman vitrificat.
Erupţia devastatoare a vulcanului Vezuviu, petrecută în anul 79 d.Hr., a acoperit oraşele Pompeii şi Herculaneum cu un strat gros de roci, gaze şi cenuşă, rezultând un fenomen denumit „nor de foc”. Soarta acestor oraşe a rămas un subiect de mister vreme îndelungată până ce săpăturile arheologice din anii 1700 au început să dezvăluie rămăşiţele locuitorilor, dintre care mulţi au murit instantaneu.
Descoperirea rămăşiţelor umane
În anii 1960, a fost găsit cadavrul unui tânăr de aproximativ 20 de ani, care a fost găsit calcinat pe un pat de lemn într-o clădire dedicată cultului împăratului Augustus. Antropologul italian Pier Paolo Petrone a observat, în 2018, un detaliu surprinzător: „Am observat ceva strălucind în craniul distrus”, a declarat el, fiind coautor al unui studiu publicat în revista Scientific Reports.
Fragmentele de creier ale tânărului erau transformate în sticlă neagră, conform vulcanologului Guido Giordano, care a adăugat că acestea aveau o lăţime de până la un centimetru. Analiza la microscopul electronic a relevat detalii remarcabile, precum reţelele neurale complexe, axonii şi măduva spinării, care erau vizibile în structura de sticlă.
Procesele de vitrificare
Studiul relevă un mister profund. Sticla apare rar în mod natural şi pentru a se forma este necesară o temperatură foarte mare, urmată de o răcire rapidă pentru a preveni cristalizarea. Aceasta poate fi cauzată de impactul meteoriţilor, fulgere sau erupţii de lavă, dar aceste condiţii nu sunt probabil să afecteze ţesuturile umane, care conţin majoritatea apei.
Creierul românului este descris ca fiind „unic pe Terra”, fiind singurul exemplu cunoscut de ţesut animal transformat în sticlă. Autorii studiului sugerează că organul a fost expus la temperaturi de peste 510 grade Celsius, mult mai mult decât cele 465 de grade Celsius ale norului de foc care a devastat oraşul. Aceasta impune ideea că procesul de răcire a trebuit să fie rapid imediat după expunerea iniţială la căldură.
Teoria despre norul de cenuşă
Unul dintre scenariile plauzibile sugerează că vulcanul Vezuviu a emis un nor iniţial de cenuşă fierbinte care s-a dispersat rapid. Teoria este susţinută de prezenţa unui strat subţire de cenuşă care a acoperit oraşul înainte ca acesta să fie îngropat de norul de foc. Această observaţie sugerează că norul de cenuşă, nu „norul de foc”, a fost responsabil pentru decimarea locuitorilor din Herculaneum.
Guido Giordano îşi exprimă speranţa că studiul va stimula investigaţii suplimentare asupra pericolelor reprezentate de norii de cenuşă fierbinte, un subiect puţin cercetat, deoarece aceştia lasă foarte puţine urme. El menţionează că un astfel de nor ar fi putut fi cauza decesului vulcanologilor francezi Katia şi Maurice Krafft, ucişi într-un incident similar în 1991, precum şi al celor 215 victime din erupţia vulcanului Fuego din Guatemala din 2018.
Aspecte legate de supravieţuire în zona vulcanică
„Există o nişă de supravieţuire” în faţa unor fenomene de acest tip, consideră Giordano, propunând ca în apropierea vulcanilor să se construiască clădiri rezistente la asemenea temperaturi devastatoare.
Întrebările persistă cu privire la soarta tânărului roman din Herculaneum, care aparent a fost singurul cu o soartă atât de tragică. Spre deosebire de locuitorii din Pompeii, cei din Herculaneum au avut mai mult timp pentru a fugi în direcţia Mediteranei, aflată aproape. Corpurile lor au fost găsite în acea direcţie.
Se crede că tânărul roman, care avea rolul de a paza clădirea în care a fost găsit, a rămas pe patul său şi a fost prins direct de norul de cenuşă. „Poate că era beat”, a glumit Giordano, aducând o notă de umor în analiza unei situaţii extrem de grave.
