John Kirby, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, a reacționat la declarația ironică a președintelui rus Vladimir Putin, care a spus că o susține pe Kamala Harris, candidata democrată la alegerile prezidențiale din SUA, subliniind că aceasta are „un râs contagios”. Kirby i-a transmis lui Putin să înceteze să comenteze despre alegerile americane și să nu se amestece în procesul electoral, conform News.ro.
„Preferatul nostru, dacă îl putem numi așa, a fost actualul președinte, dl. [Joe] Biden. Dar a fost eliminat din competiție și a recomandat tuturor susținătorilor săi să o sprijine pe doamna Harris. Ei bine, așa vom face – o vom susține”, a declarat Putin joi la un forum economic, desfășurat în Vladivostok.
„Ea râde atât de expresiv și contagios, încât asta arată că se descurcă bine”, a adăugat el, menționând că alegerea aparține poporului american și va fi respectată.
SUA: Putin să înceteze implicarea în alegerile americane
În replică, John Kirby i-a transmis liderului de la Kremlin să nu mai comenteze despre alegerile americane și să se abțină de la implicarea în acel proces.
„Domnul Putin ar trebui să nu mai discute despre alegerile noastre, punct. El nu ar trebui să favorizeze niciun candidat în vreun fel. Singurul care ar trebui să decidă cine va fi următorul președinte al Statelor Unite este poporul american. Și am aprecia foarte mult dacă domnul Putin ar înceta: A – să mai comenteze despre alegerile noastre și B – să se amestece în acestea”, a declarat consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, John Kirby, în răspuns la o întrebare.
Agenția rusă TASS a raportat reacția Casei Albe, menționând că „administrația SUA a fost irritată de comentariile ironice ale președintelui rus Vladimir Putin despre alegerile prezidențiale din SUA”.