Liderul interimar al Bulgariei, Dimitar Glavchev, s-a întâlnit miercuri cu ministrul Internelor, Atanas Ilkov, precum și cu cei responsabili pentru Transporturi, Krasimira Stoyanova, şi Dezvoltare Regională, Violeta Koritarova, pentru a discuta soluții imediate în rezolvarea obstacolelor de trafic de la punctul de frontieră de lângă podul Giurgiu-Ruse. Acest lucru a fost raportat de biroul de presă al consiliului de miniștri, conform BTA, citat de Agerpres.
Glavchev i-a îndemnat pe miniștrii bulgari să se consulte cu colegii lor români, astfel încât să-și armonizeze acțiunile. Liderul bulgar a insistat ca vehiculele grele să fie direcționate în două rânduri separate, unul pentru cele din țările UE și celălalt pentru cele din alte țări. Pentru aceasta, organizarea traficului ar trebui regândită încă de la intrarea la frontieră.
„Acționați rapid și găsiți soluții eficiente pentru a fluidiza trecerea pe podul de peste Dunăre. Cer rapiditate și eficiență din partea voastră,” a transmis liderul bulgar membrilor Cabinetului.
Se va desfășura o nouă rundă de discuții cu reprezentanții autorităților române pentru a discuta lansarea unei linii de feribot între Ruse-Giurgiu, având în vedere că aceasta ar ajuta la scăderea traficului pe pod. Membrii Cabinetului au remarcat că, din moment ce feribotul de la Oryahovo-Bechet nu a putut opera timp de trei zile din cauza scăderii nivelului apei Dunării, aceasta a dus la apariția unor noi probleme și la creșterea numărului de camioane îndreptate spre Ruse.
