Cuprins:La peste trei decenii de la asasinarea premierului israelian Yitzhak Rabin, Israelul se confruntă din nou cu un climat politic extrem de tensionat. Retorica împotriva parlamentarilor arabi, acuzațiile de trădare și disputele privind formarea viitorului guvern au readus în discuție una dintre cele mai întunecate perioade din istoria recentă a țării.În centrul controverselor se află Benjamin Netanyahu, premierul care încearcă să-și păstreze puterea după alegerile parlamentare din octombrie 2026. În urma scrutinului, partidele arabe au obținut un număr record de mandate, devenind un factor important în negocierile pentru formarea viitorului executiv. Reacția lui Netanyahu a fost extrem de dură, liderul israelian acuzând formațiunile respective că susțin terorismul și urmăresc distrugerea statului evreu.Pentru analistul Yossi Mekelberg, declarațiile nu reprezintă doar o nouă confruntare politică. Ele amintesc de atmosfera de ură și intimidare care a precedat asasinarea lui Yitzhak Rabin, în noiembrie 1995. Autorul avertizează că demonizarea adversarilor politici poate avea consecințe mult mai grave decât o simplă criză parlamentară și că Israelul riscă să ajungă din nou într-un punct în care extremismul să se transforme în violență.Netanyahu pierde teren după alegeri, iar partidele arabe ajung în centrul luptei pentru putereRezultatul electoral care a schimbat calculele politice din IsraelAlegerile parlamentare desfășurate în Israel pe 27 octombrie 2026 au produs o situație dificilă pentru Benjamin Netanyahu. Deși partidul său, Likud, a obținut cel mai mare număr de mandate dintre formațiunile individuale, blocul politic pe care îl conduce nu a reușit să obțină majoritatea necesară pentru formarea guvernului.Rezultatele au împărțit cele 120 de locuri din Knesset astfel: blocul lui Netanyahu a obținut 53 de mandate, alianța de opoziție condusă de Gadi Eisenkot a obținut 48, iar partidele arabe au câștigat împreună 19 locuri.Pentru obținerea unei majorități parlamentare sunt necesare cel puțin 61 de voturi. Prin urmare, niciunul dintre cele două blocuri principale nu putea forma singur un guvern.Cele 19 mandate obținute de partidele arabe au reprezentat un rezultat istoric, oferindu-le o influență importantă asupra negocierilor politice. În urma scrutinului, prezența la vot în localitățile arabe a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 77%, față de 53% la alegerile din 2022, potrivit datelor prezentate de Associated Press.Președintele Isaac Herzog i-a încredințat lui Gadi Eisenkot formarea guvernuluiÎn urma consultărilor cu partidele parlamentare, președintele israelian Isaac Herzog a decis să-i ofere lui Gadi Eisenkot prima oportunitate de a forma viitorul guvern.Decizia a fost anunțată pe 7 noiembrie, după ce 67 de parlamentari și-au exprimat sprijinul pentru desemnarea liderului opoziției, în timp ce numai 46 l-au recomandat pe Benjamin Netanyahu.Eisenkot, fost șef al armatei israeliene și lider al partidului Yashar, a primit la dispoziție 28 de zile pentru a forma o coaliție, cu posibilitatea unei prelungiri de încă 14 zile.Decizia președintelui nu însemna însă că formarea noului executiv era deja rezolvată. Eisenkot trebuia să găsească o formulă prin care să obțină sprijinul necesar în Parlament, iar negocierile erau complicate de divergențele dintre partidele care se opuneau lui Netanyahu.Un detaliu important este că Eisenkot exclusese inițial posibilitatea formării unei coaliții care să includă direct partidele arabe. Sprijinul parlamentar al acestora putea însă rămâne esențial pentru înlăturarea lui Netanyahu de la putere, scrie Al Jazeera.De la acuzații de fraudă electorală la discursuri împotriva parlamentarilor arabiNetanyahu a contestat rezultatele din comunitățile arabeTensiunile au început să crească încă din timpul campaniei electorale. Netanyahu a criticat mobilizarea alegătorilor arabi și a folosit creșterea participării acestora la vot pentru a-și mobiliza propriul electorat.După încheierea scrutinului, premierul și reprezentanți ai partidului său au început să vorbească despre presupuse nereguli electorale în comunitățile arabe. A fost alimentată inclusiv ideea că alegerile ar fi fost compromise și că rezultatul nu ar reflecta voința reală a alegătorilor.Aceste acuzații au provocat noi tensiuni într-un moment în care partidele arabe deveniseră indispensabile pentru calculele parlamentare.Verificările ulterioare au complicat însă poziția celor care susțineau existența unei fraude de amploare. La 17 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a transmis că ancheta privind presupusa cumpărare de voturi nu identificase dovezi ale unor plăți care să fi putut influența rezultatul scrutinului.Asta nu înseamnă că toate verificările privind posibile nereguli fuseseră încheiate, însă afirmațiile despre o fraudă suficient de mare pentru a schimba rezultatul nu fuseseră demonstrate.Discursul din Parlament care a provocat o nouă explozie politicăMomentul cel mai tensionat s-a produs pe 10 noiembrie, la ceremonia de învestire a noii Knesset. Evenimentul, care ar fi trebuit să marcheze începutul unei noi etape parlamentare, a fost transformat de Netanyahu într-un atac dur la adresa adversarilor săi politici.Premierul a criticat posibilitatea ca Gadi Eisenkot și partenerii săi să formeze un guvern care să depindă de voturile partidelor arabe. El i-a descris pe reprezentanții acestora drept susținători ai terorismului și persoane ostile Israelului.Netanyahu a susținut că formațiunile respective ar urmări distrugerea statului evreu și a prezentat două posibile direcții pentru viitorul politic palestinian: una de inspirație islamistă, pe care a asociat-o cu Frăția Musulmană și Hamas, și alta naționalistă, asociată cu Fatah.În discursul său, premierul a întrebat dacă adversarii săi sunt pregătiți să lase viitorul țării în mâinile unor asemenea partide.Trebuie menționat că Netanyahu a susținut că nu se referă la populația arabă în general, ci la partidele și persoanele pe care le consideră ostile Israelului. Cu toate acestea, amploarea acuzațiilor și faptul că ele au vizat reprezentanți aleși ai cetățenilor palestinieni din Israel au alimentat o nouă dispută politică.Liderul opoziției, Gadi Eisenkot, a calificat discursul drept unul plin de ură și dezbinare și a spus că acesta demonstrează că Netanyahu nu mai este potrivit pentru funcția de premier.Partidele arabe au condamnat, la rândul lor, declarațiile. Liderul Ra’am, Mansour Abbas, a respins acuzațiile și a transmis că formațiunea sa nu urmărește crearea unui stat islamic sau arab, ci participarea la viața politică israeliană în calitate de cetățeni ai țării.Un detaliu incomod: Netanyahu a încercat în trecut să obțină sprijinul aceluiași partidYossi Mekelberg atrage atenția asupra unei contradicții politice pe care o consideră semnificativă.În 2021, când Netanyahu încerca să împiedice formarea unei coaliții rivale, liderul Likud ar fi făcut o ofertă către Mansour Abbas, șeful partidului Ra’am, pentru a obține sprijinul acestuia.Potrivit unei relatări publicate în 2022 de The Times of Israel, oferta ar fi fost transmisă prin liderul Shas, Aryeh Deri. În încercarea de a împiedica formarea guvernului Bennett-Lapid, Netanyahu i-ar fi propus lui Abbas influență importantă asupra problemelor comunității arabe și sprijin pentru obținerea unei majorități parlamentare.Oferta nu a avut rezultatul dorit, iar Ra’am a participat ulterior la coaliția condusă de Naftali Bennett și Yair Lapid.Mekelberg folosește acest episod pentru a susține că Netanyahu nu respinge în mod constant colaborarea cu partidele arabe din motive ideologice, ci o acceptă sau o condamnă în funcție de avantajele politice pe care le poate obține.Ce s-a întâmplat în 1995 și de ce Yossi Mekelberg face legătura cu asasinarea lui RabinYitzhak Rabin devenise ținta extremei drepte după Acordurile de la OsloPentru a înțelege avertismentul analistului, trebuie revenit la evenimentele din 1995.Yitzhak Rabin era atunci premierul Israelului și unul dintre principalii susținători ai procesului de pace cu palestinienii. În 1993, guvernul său semnase Acordurile de la Oslo cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei, iar în 1995 negocierile continuau prin noi înțelegeri.Acordurile urmăreau să creeze un cadru pentru negocieri și pentru o eventuală soluționare politică a conflictului israeliano-palestinian. Rabin susținea că pacea presupunea asumarea unor riscuri și acceptarea unor compromisuri teritoriale.O parte importantă a dreptei israeliene, în special cercurile naționaliste și religios-mesianice, considera însă că renunțarea la controlul asupra unor teritorii reprezenta o trădare a intereselor naționale și religioase.Pe măsură ce procesul de pace avansa, protestele împotriva lui Rabin au devenit tot mai agresive. Premierul era prezentat de unii adversari politici drept un trădător, iar propaganda împotriva sa a trecut dincolo de critica obișnuită a deciziilor guvernamentale.Raliul din Piața Sionului, la care a participat NetanyahuUnul dintre momentele controversate a avut loc la 5 octombrie 1995, în Piața Sionului din Ierusalim.La manifestația organizată împotriva guvernului Rabin au participat zeci de mii de persoane. Benjamin Netanyahu, care conducea atunci Likud și era liderul opoziției, s-a adresat mulțimii de la balconul unui hotel.În timpul manifestației au fost scandate mesaje violente împotriva premierului. Au apărut și reprezentări ale lui Rabin îmbrăcat în uniformă nazistă sau în haine asociate palestinienilor, imagini care aveau rolul de a-l prezenta drept un trădător al poporului evreu.Prezența lui Netanyahu la acel eveniment avea să fie ulterior invocată în repetate rânduri în dezbaterile despre climatul politic dinaintea asasinării.Leah Rabin, soția premierului, l-a criticat public, spunând că acesta fusese prezent la manifestație și că nu intervenise pentru a opri folosirea imaginilor provocatoare cu soțul ei.Netanyahu a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi alimentat incitarea la violență și a negat orice responsabilitate pentru asasinat. Relatările istorice menționează inclusiv că, potrivit unor martori, el ar fi încercat să tempereze scandările mulțimii.Prin urmare, participarea sa la manifestație este un fapt documentat, în timp ce amploarea responsabilității sale politice pentru climatul care a precedat crima rămâne un subiect de controversă.Yigal Amir a invocat o justificare religioasă pentru asasinarea premieruluiLa 4 noiembrie 1995, Yitzhak Rabin a fost împușcat de extremistul israelian Yigal Amir, după ce participase la un miting pentru susținerea procesului de pace, organizat la Tel Aviv.Rabin a fost transportat la spital, unde a murit din cauza rănilor provocate de două gloanțe. Asasinarea sa a reprezentat un moment de șoc pentru societatea israeliană și a avut consecințe profunde asupra procesului de pace.Un element central al motivației criminalului a fost interpretarea extremistă a conceptului religios din rodef, tradus aproximativ prin „legea urmăritorului”. Amir a susținut că Rabin ar fi pus în pericol viețile evreilor prin politica sa privind teritoriile palestiniene și că, din acest motiv, putea fi ucis.Acest raționament nu reprezenta însă o interpretare unanim acceptată a legii religioase iudaice. Documentele judiciare și relatările istorice arată că Amir și-a construit propria justificare extremistă, invocând inclusiv opinii religioase pe care le considera favorabile acțiunii sale.Distincția este esențială: Rabin a fost ucis de un extremist care a invocat o justificare religioasă pentru crimă, nu în urma unei decizii oficiale a comunității religioase evreiești.Itamar Ben-Gvir, omul pe care Netanyahu l-a adus în guvern, are și el un trecut legat de acel episodImaginea cu ornamentul furat de la mașina lui RabinUn alt personaj important în analiza lui Yossi Mekelberg este Itamar Ben-Gvir, actualul ministru israelian al securității naționale și unul dintre reprezentanții cei mai cunoscuți ai extremei drepte.Numele său a devenit cunoscut în spațiul public încă din 1995, înaintea asasinării lui Rabin.Ben-Gvir avea atunci 19 ani și a apărut într-un interviu televizat ținând în mână ornamentul metalic desprins de la mașina oficială a premierului. În fața camerelor, a rostit o afirmație care a rămas asociată cu acel moment: „Am ajuns la mașina lui, vom ajunge și la el”.Câteva săptămâni mai târziu, Rabin era asasinat de Yigal Amir.Nu există dovezi că Ben-Gvir ar fi participat la complotul sau la executarea asasinatului. Importanța episodului în dezbaterea actuală ține de limbajul amenințător folosit public într-o perioadă în care ostilitatea față de premier devenise tot mai agresivă.Condamnarea din 2007 și ascensiunea politicăControversele din jurul lui Ben-Gvir nu s-au limitat la perioada tinereții.În 2007, acesta a fost găsit vinovat de incitare la rasism și susținerea unei organizații teroriste. Condamnarea a avut legătură cu participarea sa la o manifestație în care au fost afișate mesaje împotriva populației arabe și sloganuri asociate mișcării extremiste Kach, conduse de rabinul Meir Kahane.În anii care au urmat, Ben-Gvir a devenit unul dintre cei mai vizibili reprezentanți ai dreptei radicale israeliene. A ajuns în Parlament, iar după alegerile din 2022, Netanyahu l-a inclus în guvern și i-a încredințat conducerea Ministerului Securității Naționale.Numirea sa a fost intens criticată atât în Israel, cât și în străinătate, tocmai din cauza trecutului său extremist și a declarațiilor sale controversate.Pentru Mekelberg, faptul că Netanyahu a acceptat să guverneze împreună cu asemenea reprezentanți politici face ca actuala condamnare a parlamentarilor arabi să pară și mai contradictorie. Analistul consideră că premierul a contribuit la normalizarea discursului radical în politică, iar acum folosește aceleași mecanisme de demonizare împotriva adversarilor săi, scrie The Times of Israel.Netanyahu este acuzat că folosește ura politică pentru a-și păstra putereaAnalistul invocă și procesul de corupție al premieruluiÎn interpretarea lui Yossi Mekelberg, comportamentul lui Netanyahu nu poate fi separat de lupta pentru supraviețuire politică.După pierderea majorității parlamentare, premierul se află în situația de a putea fi înlocuit de o coaliție condusă de Gadi Eisenkot. În același timp, Netanyahu continuă să se confrunte cu procesul său de corupție, iar eventualele consecințe politice și personale ale pierderii funcției sunt un element pe care autorul îl include în analiza sa.Mekelberg sugerează că dorința lui Netanyahu de a rămâne la putere este alimentată atât de convingerea că funcția de premier i se cuvine, cât și de teama că plecarea din funcție i-ar putea afecta interesele în contextul dosarelor judiciare.Aceasta este o interpretare a motivațiilor sale politice, nu o motivație dovedită printr-o decizie judiciară.Analistul consideră că, în loc să încerce să reducă tensiunile după alegeri, Netanyahu a ales să transforme diferențele politice într-o confruntare identitară.Democrația israeliană riscă să fie afectată de demonizarea adversarilorUna dintre criticile centrale ale editorialului este că un premier nu poate trata discursul public ca pe o simplă armă electorală.Netanyahu deține una dintre cele mai importante funcții din stat, iar afirmațiile sale au o influență mult mai mare decât declarațiile unui politician de opoziție sau ale unui activist radical.Atunci când un lider prezintă reprezentanți aleși ai unei comunități drept dușmani ai statului, susținători ai terorismului sau trădători, riscul este ca această etichetare să fie preluată de o parte a susținătorilor săi și transformată în justificare pentru acțiuni violente.Mekelberg atrage atenția că parlamentarii arabi nu sunt singurii vizați. În discursul său, Netanyahu îi prezintă și pe politicienii evrei dispuși să colaboreze cu aceștia drept persoane care ar pune în pericol existența statului.În acest fel, divergența politică nu mai este prezentată ca o dezbatere despre formarea unui guvern, ci ca o confruntare între cei considerați adevărați apărători ai Israelului și cei acuzați că vor să-l distrugă.Tocmai această transformare a adversarului politic într-un inamic existențial reprezintă, potrivit autorului, una dintre cele mai periculoase asemănări cu atmosfera care a precedat asasinarea lui Rabin.Avertismentul care a readus în discuție o posibilă nouă explozie de violență în IsraelUn atac împotriva unui politician ar putea deveni urmarea extremă a discursului radicalConcluzia lui Yossi Mekelberg este una alarmantă. El consideră că nivelul actual al retoricii politice poate încuraja un extremist să recurgă din nou la violență împotriva unui politician.În opinia sa, o eventuală țintă ar putea fi un parlamentar arab sau chiar un politician evreu care ar accepta colaborarea cu reprezentanții partidelor arabe.Analistul avertizează și asupra unui alt scenariu: atacurile împotriva cetățenilor arabi din Israel ar putea provoca represalii și o escaladare a conflictelor dintre comunități.În cel mai grav scenariu descris de el, asemenea tensiuni ar putea evolua către violențe colective de amploare sau chiar către un conflict intern.Nu este vorba despre o predicție certă și nici despre o informație privind existența unui complot. Este avertismentul politic al unui analist care vede în discursul actual mecanisme asemănătoare celor din perioada premergătoare asasinării lui Rabin.„Focul” din 1995 nu a dispărut complet din politica israelianăParalela făcută de Mekelberg nu înseamnă că istoria se va repeta în mod inevitabil. Contextul politic și social al Israelului din 2026 este diferit de cel din 1995, iar responsabilitatea pentru asasinarea lui Rabin aparține criminalului care a comis atacul.Dar experiența acelei perioade rămâne un avertisment asupra consecințelor pe care le poate avea demonizarea adversarilor și normalizarea discursului extremist.Pentru autor, problema nu este doar conflictul dintre Netanyahu și Gadi Eisenkot sau disputa privind rolul partidelor arabe în viitorul guvern. Miza este însăși capacitatea Israelului de a păstra o competiție democratică în care adversarii politici pot participa la viața publică fără să fie transformați în ținte ale urii.Într-o țară care a trecut deja prin asasinarea unui premier, avertismentul lui Mekelberg este că extremismul verbal nu trebuie tratat ca o simplă strategie de campanie, mai ales atunci când vine din partea celui care conduce statul.
Israelul, în pragul unei noi explozii politice: Discursul lui Netanyahu amintește de atmosfera dinaintea asasinării lui Yitzhak Rabin
0
