Cuprins:Polonia se pregăteşte, începând de luni, după atacul sângeros de la Cracovia, care a fragilizat sentimentul siguranţei locuitorilor, de o săptămână politică tensionată, relatează AFP, citat de news.ro.Polonezii – feriţi de atentate şi puţin expuşi unor violenţe cotidiene – şi-au pierdut o parte dintre iluzii după ce unul dintre ei a deschis focul sâmbătă asupra unor trecători în Piaţa Târgului din Cracovia.Şase persoane – inclusiv un britanic în vârstă de 32 de ani şi o austriacă în vârstă de 51 de ani – au fost ucise, iar alte aproximativ 15 au fost rănite – inclusiv doi poliţişti şi cinci cetăţeni străini (un britanic, un portughez, un rus, un german şi un austriac).Este vorba despre un masacru de o amploare nemaivăzută pe malurile Vistulei.Presupusul atacator a murit la spital. Tânărul este suspectat că şi-a ucis şi familiaAutorul atacului, un polonez în vârstă de 24 de ani, a fost grav rănit de către poliţişti. El a murit luni.”Autorul evenimentelor tragice a decedat în această (luni) dimineaţă la spital”, a anunţat pe X poliţia din voivodatul Mica Polonie, în sudul ţării, căruia Cracovia, vitrina turistică a Poloniei, îi este capitală.Identificat de presa poloneză cu prenumele şi iniţiala numelui ca fiind Michal O., tânărul este suspectat de ucidere prin împuşcare în total a nouă persoane, inclusiv a părinţilor şi surorii sale, găsiţi morţi acasă, la două ore de drum de Cracovia.Purtând o ţinută militară, mascat şi cu şapcă, înarmat cu o puşcă semiautomată, el a deschis focul, din maşină, împotriva unor trecători, în apropierea Pieţei Târgului din vechiul oraş, frecventat de către turişti.Potrivit ministrului de Interne, atacatorul era „fascinat de ideologiile de extremă dreapta”, însă anchetatorii estimează că sunt necesare investigaţii îndelungate pentru a-i înţelege motivaţiile.Anchetă pentru un posibil act terorist. Poliţiştii au confiscat 11 armeO anchetă cu privire la un act „cu caracter terorist” a fost deschisă, iar procedura cu privire la uciderea rudelor sale a fost încorporată în aceasta.Moartea autorului – care nu a putut să fie audiat – pune capăt urmăririlor penale declanşate împotriva acestuia, însă ancheta continuă, a subliniat luni parchetul.Potrivit anchetatorilor, citaţi de presa poloneză, Michal O. nu avea antecedente judiciare.El era membru, împreună cu tatăl său, al unui club de tir, iar în timpul percheziţiei au fost confiscate 11 arme.”Hainele autorului faptelor aveau multe embleme diferite”, a declarat luni la radio o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne, Karolina Galecka.”Erau multe embleme şi ecusoane asociate unor diverse mobile, analizate în prezent”, a adăugat ea, fără să le precizeze natura.Tensiuni politice după masacrul de la Cracovia. Dreapta şi extrema dreaptă, arătate cu degetulÎn fosta capitală a Poloniei, care a fost vizitată de peste 16 milioane de persoane în 2025, Piaţa Târgului a fost redeschisă duminică seara, ceea ce le-a permis locuitorilor şi turiştilor să se reculeagă.Polonia, o ţară din Europa de est cu 38 de milioane de locuitori, până acum cruţată de atentate, nu a cunoscut o asemenea masacrare a civililor de la sfârşitul regimului comunist (1944-1989).Acte de violenţă s-au multiplicat recent – atacuri cu cuţitul comise în instituţii şcolare – în această toamnă.Dezbaterea politică se înăspreşte între Guvernul de centru-dreapta proeuropean al lui Donald Tusk şi opoziţia naţionalist-conservatoare.După atac, voci din cadrul majorităţii de centru au denunţat retorica inflamantă a dreptei şi extremei drepte, care acuză Guvernul de „trădare” şi de „lovitură de stat”, în urma unei intervenţii a poliţiei la Tribunalul Constituţional, pe care intenţiona să-l reformeze.Două zile de doliu naţional au fost decretate, duminică şi luni.
Tensiunile politice din Polonia se înrăutățesc după atacul sângeros de la Cracovia: Guvernul și opoziția, într-o confruntare tot mai dură
0
