Cuprins:Luni, 2 noiembrie – Ploi abundente în sud-est și ninsori consistente la munteMarți, 3 noiembrie – Ploi însemnate și rafale de până la 70 km/hMiercuri, 4 noiembrie – Ploile slăbesc, dar temperaturile continuă să scadăJoi, 5 noiembrie – Temperaturi negative în mai multe regiuniVineri, 6 noiembrie – O ușoară încălzire, dar nopțile rămân reciSâmbătă, 7 noiembrie – Frig accentuat noaptea și condiții de ceațăDuminică, 8 noiembrie – Temperaturile cresc ușor, dar diminețile rămân reciLuni, 9 noiembrie – Ploile revin în vestul țăriiMarți, 10 noiembrie – Joi, 12 noiembrie: Probabilitate mai mare de precipitații în sud și vestVremea se răcește semnificativ în România în prima parte a lunii noiembrie, potrivit prognozei publicate luni, 2 noiembrie, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii anunță ploi abundente în sudul și sud-estul țării, ninsori la altitudini mari și temperaturi minime care vor coborî până la -5 grade Celsius. După câteva zile cu precipitații însemnate și vânt puternic, vremea va deveni mai stabilă, însă nopțile vor fi deosebit de reci.În București, temperaturile maxime vor oscila între 9 și 13 grade în cea mai mare parte a intervalului, iar minimele vor coborî până în jurul valorii de zero grade.Luni, 2 noiembrie – Ploi abundente în sud-est și ninsori consistente la munteÎn noaptea de luni spre marți, vremea va fi închisă în sudul și sud-estul României, unde va ploua aproape continuu. Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp în sudul Moldovei și în nordul și estul Munteniei.Cele mai importante precipitații sunt așteptate în Dobrogea, în special în județul Constanța, unde se vor acumula local 40 l/mp, iar în sudul județului cantitățile vor depăși pe alocuri 50 l/mp.La munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va ajunge pe alocuri la 10–15 centimetri.Vântul va avea intensificări de 50-60 km/h în sud-est și la munte. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 și 9 grade, iar pe litoral vor ajunge la aproximativ 13 grade.În București, noaptea va fi ploioasă, cu aproximativ 5 l/mp, rafale de vânt de 50-60 km/h și o temperatură minimă de 7-8 grade.Marți, 3 noiembrie – Ploi însemnate și rafale de până la 70 km/hMarți, vremea va fi mai rece decât în mod normal în sudul și sud-estul țării. Ploile se vor extinde în regiunile extracarpatice, iar în sudul Olteniei, Munteniei și Dobrogei se vor acumula 25-30 l/mp, izolat chiar peste 40 l/mp.În Carpații Meridionali și Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor predomina ninsorile, cu un strat nou de zăpadă de 3-5 centimetri pe alocuri.Vântul va sufla cu rafale de 50-70 km/h în sudul Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade, iar minimele între 2 și 11 grade.În București, vremea va rămâne rece și închisă, cu ploi însemnate cantitativ, de 15-25 l/mp. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade, iar minima de 7-8 grade. Vântul va atinge temporar 50-60 km/h.Miercuri, 4 noiembrie – Ploile slăbesc, dar temperaturile continuă să scadăMiercuri, vremea se va menține rece în regiunile sudice. Va ploua temporar în Oltenia, local în Muntenia și pe arii restrânse în Dobrogea și Moldova.Cantitățile de precipitații vor fi în general de 3-5 l/mp în sud, izolat ajungând la 10-15 l/mp. La altitudini mari în Carpații Orientali și Meridionali vor continua precipitațiile predominant sub formă de ninsoare.Vântul va avea intensificări de 45-60 km/h în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și în unele zone montane.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 14 grade, iar minimele vor coborî până la -4 grade în estul Transilvaniei. În unele zone din Oltenia, sudul Banatului și pe litoral, minimele vor ajunge la 7 grade.În București, cerul va fi noros și va ploua slab, cu 2-5 l/mp. Temperatura maximă va fi de aproximativ 11 grade, iar minima de 4-5 grade.Joi, 5 noiembrie – Temperaturi negative în mai multe regiuniJoi, vremea va continua să fie mai rece decât în mod obișnuit în sudul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe, pe alocuri, în sudul Banatului, Oltenia și Muntenia.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 13 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade Celsius.Dimineața și noaptea, izolat, se va forma ceață.În București, temperatura maximă va fi de aproximativ 9 grade, iar minima de 2-3 grade, posibil mai scăzută în zona preorășenească. Cerul va fi noros în timpul zilei, urmând să se degajeze ulterior.Vineri, 6 noiembrie – O ușoară încălzire, dar nopțile rămân reciVineri, temperaturile vor crește ușor în sudul țării și se vor apropia de valorile normale pentru începutul lunii noiembrie.Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi slabe sau burniță, mai ales în estul țării în timpul zilei și în sud, seara și noaptea.Vântul va avea intensificări temporare în Moldova, nordul Munteniei și local în Dobrogea.Temperaturile maxime vor varia între 7 și 15 grade, iar minimele vor fi în general cuprinse între -4 și 4 grade.În București, vremea se va încălzi ușor. Temperatura maximă va ajunge la 11–13 grade, iar minima va fi de 2-3 grade. Cerul va fi variabil, cu nori joși seara și noaptea.Sâmbătă, 7 noiembrie – Frig accentuat noaptea și condiții de ceațăSâmbătă, vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, îndeosebi pe timpul nopții.Cerul va fi variabil, cu înnorări locale și condiții de ceață, în special dimineața și noaptea, în zonele joase.Vântul va sufla slab până la moderat, cu posibile intensificări ușoare în sudul Banatului și pe litoral.Temperaturile maxime vor fi în general cuprinse între 7 și 12 grade, iar minimele între -5 și 3 grade.În București, maxima va fi de 9-11 grade, iar minima va coborî în jurul valorii de zero grade. Vor exista condiții de ceață, mai ales la începutul și sfârșitul intervalului.Duminică, 8 noiembrie – Temperaturile cresc ușor, dar diminețile rămân reciDuminică, temperaturile din timpul zilei vor crește ușor, însă diminețile și nopțile vor rămâne reci în majoritatea regiunilor.Vor exista înnorări și condiții de ceață, mai ales în zonele joase din sudul și estul țării. Spre noapte, cerul se va înnora în vestul și sud-vestul României, unde probabilitatea de ploaie va crește.Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 8 și 14 grade, iar minimele între -3 și 5 grade.În București, maxima va urca la aproximativ 13 grade, iar minima va fi de 0-2 grade. Dimineața și noaptea vor exista condiții de ceață.Luni, 9 noiembrie – Ploile revin în vestul țăriiLuni, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, însă probabilitatea de ploaie va fi ridicată, în special în jumătatea de vest a țării.În zona montană vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 13 grade. Minimele vor varia între -1 și 6 grade. Dimineața vor mai exista condiții de ceață în sud și est.În București, cerul se va înnora mai ales noaptea, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Temperatura maximă va fi de 11-13 grade, iar minima de 3-5 grade. Dimineața vor exista condiții de ceață.Marți, 10 noiembrie – Joi, 12 noiembrie: Probabilitate mai mare de precipitații în sud și vestPentru intervalul 10 noiembrie, ora 08:00 – 13 noiembrie, ora 08:00, meteorologii estimează temperaturi apropiate de valorile normale pentru această perioadă a anului.Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în sudul și vestul țării.În București, temperaturile vor fi în jurul normelor climatologice, iar probabilitatea de ploaie va crește.ANM nu oferă în acest buletin valori zilnice distincte ale temperaturilor pentru ultimele trei zile ale intervalului, ci doar o estimare generală a evoluției vremii.
Vremea se schimbă din nou în România: După temperaturi de -5 grade, meteorologii anunță o încălzire. Prognoza pe zile
1
