Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care introduce noi obligații pentru persoanele care folosesc trotinete și biciclete electrice. Inițiativa vine pe fondul numărului ridicat de accidente rutiere, dintre care unele au avut consecințe fatale, și urmărește creșterea siguranței participanților la trafic.AdsCe reguli noi ar putea intra în vigoare pentru trotinetele electricePrincipala modificare privește obligativitatea purtării căștii de protecție pentru utilizatorii trotinetelor și bicicletelor electrice, indiferent de vârsta acestora. În prezent, legislația impune această măsură persoanelor sub 16 ani care circulă cu bicicleta sau trotineta electrică pe carosabil.Noua prevedere extinde obligația pentru toate categoriile de vârstă, atunci când utilizatorii acestor vehicule circulă pe drumurile publice. Documentul adoptat de senatori stabilește și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească echipamentul de protecție.„Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Pentru conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice, purtarea căştii de protecţie, omologată şi fixată corespunzător, este obligatorie indiferent de vârstă, atunci când se deplasează pe drumurile publice”Senatul a aprobat inițiativa cu 98 de voturi favorabile și o singură abținere, însă modificările nu se aplică deocamdată. Proiectul trebuie să treacă și de Camera Deputaților, înainte să ajungă la promulgare și să poată produce efecte juridice.De ce vor parlamentarii să înăsprească regulileInițiatorii atrag atenția asupra riscurilor pe care le implică deplasarea cu trotinetele electrice, inclusiv pe trasee scurte și la viteze reduse. Aceștia consideră că accidentările grave pot apărea atât în urma coliziunilor, cât și din cauza pierderii echilibrului sau a carosabilului deteriorat.„Pierderea echilibrului, denivelările carosabilului, viteza de deplasare, traficul aglomerat ori impactul cu alte vehicule pot conduce la accidente grave chiar şi în condiţiile unor deplasări pe distanţe scurte sau la viteze reduse”Datele prezentate în susținerea proiectului arată că, în primele șapte luni din 2025, Poliția Română a înregistrat 1.525 de accidente cu trotinete. Aceste evenimente s-au soldat cu șapte decese și 1.618 răniți, iar bilanțul medical anual indică 2.751 de persoane tratate la urgențe. Dintre acestea, peste 350 au avut nevoie de intervenții chirurgicale, traumatismele cranio-cerebrale numărându-se printre cele mai grave consecințe.Sursa: B1tv.ro
Senatul a votat modificarea Codului Rutier pentru trotinetele electrice. Ce măsură ar putea deveni obligatorie
1
