Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Ekrem Imamoglu, în fața instanței: a început pledoaria apărării în procesul de corupție

Ekrem Imamoglu, în fața instanței: a început pledoaria apărării în procesul de corupție

by Salut Iasi


Primarul întemniţat al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a început miercuri să-şi prezinte apărarea într-un proces major de corupţie în care procurorii cer o pedeapsă însumată de peste 2.000 de ani de închisoare, au relatat media locale, citate de dpa, potrivit Agerpres.Pledoaria apărării lui Imamoglu este prevăzută să dureze patru zile, după care instanţa urmează să dea o decizie provizorie. Nu a fost stabilită nicio dată pentru verdictul final. Zeci de angajaţi municipali sunt, de asemenea, implicaţi în acest dosar.Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, trebuie să răspundă unui număr de 142 de capete de acuzare, printre care înfiinţarea şi conducerea unei organizaţii infracţionale, potrivit postului public de televiziune TRT.El este acuzat că ar fi folosit fondurile municipalităţii Istanbul pentru a prelua controlul asupra fostei sale formaţiuni politice, Partidul Republican al Poporului (CHP), şi pentru a-şi asigura nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale.Imamoglu a criticat percheziţia efectuată miercuri la postul de televiziune Halk TV, apropiat de opoziţia turcă, şi i-a cerut guvernului să oprească abuzurile ce vizează municipalităţile conduse de primari ai opoziţiei, a relatat Cumhuriyet.Politicienii de opoziţie turci au avertizat că arestarea primarilor din opoziţie ar putea înclina treptat balanţa puterii în Consiliul General al Istanbulului, îmbunătăţind şansele candidatului Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), apropiat de Erdogan, la orice noi alegeri.Ales primar în 2019, Ekrem Imamoglu se află în arest preventiv din martie 2025. În august, el a aderat la Noul Partid (Yeni Parti), fondat de Ozgur Ozel, fostul lider al CHP.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu