Proprietarii de case din complexul „Mon Jardin Bucium” sunt disperați din cauza notarului Daniela Bădărău. Dezvoltatorul de la LCA Construct Imobiliare a intrat un metru pe terenul notarului pentru a lărgi o cale de acces. Susține că măsurătorile nu arătau situația reală, atunci când a executat lucrările, pentru că terenul vecinului nu ar fi fost intabulat. Oricum, ar fi discutat cu mama notarului și nu a întâmpinat obiecții. AdsÎnsă, în vara anului 2026, Daniela Bădărău a chemat o echipă de muncitori, a demolat partea betonată de pe terenul aflat în proprietate și a montat un gard. Proprietarii și dezvoltatorul au depus o plângere penală în care spun că Daniela Bădărău ar fi apelat la șantaj și ar fi cerut 140.000 euro, singura modalitate în care s-ar fi făcut liniște în cartier. În replică, notarul a precizat pentru WikiPress că suma este corectă în condițiile în care terenul nu a fost ocupat legal. Între dezvoltator și notar s-au deschis mai multe procese la Judecătoria și Tribunalul IașiScandalul imobiliar din zona Bucium încă nu s-a stins. Ba mai mult, s-a ajuns și faza în care a fost depusă o plângere penală. În perioada 2021-2022, societatea de construcții LCA Construct Imobiliare SRL, acum în insolvență, a construit 6 vile sub denumirea de „Mon Jardin Bucium”, amplasamentul fiind identificat pe strada Vladimir Buțureanu, nr.23J, cu acces din Aleea Bucium. Proiectul a presupus și betonarea unei căi de acces spre imobilele edificate. Din cauza unei erori de măsurătoare, calea de acces a fost lărgită cu aproximativ 1 metru, pe o lungime de 50 metri.De fapt, s-a intrat pe terenul învecinat ce aparține notarului Daniela Bădărău. Lucian Caras, fostul administrator al societății, a arătat că a avut discuții cu familia Bădărău și că timp de 4 ani a fost liniște, nimeni nu a avut obiecții. A tras și rețeaua electrică pe limita de proprietate, urmând să beneficieze de utilități și familia notarului. Dezvoltatorul susține că acum 4 ani, terenul familiei Bărădău nu era intabulat, de aici și confuzia.Însă, în august 2026, o echipă de muncitori a distrus porțiunea betonată aflată pe terenul Danielei Bădărău, deși exista o înțelegere. În acest context, proprietarii din zonă au depus o plângere penală.Au fost negocieriDupă montarea gardului, recent, dezvoltatorul a fost nevoit să mute rețeaua de electricitateÎn plângere se arată că reprezentanții LCA Construct Imobiliare SRL erau dispuși să cumpere fâșia de teren prin care s-a lărgit calea de acces.„În urma unor discuții inițiale în care s-a solicitat găsirea unei modalități de rezolvare pe cale amiabilă a situației depășirii pe lungime de 50 ml a limitei proprietății prin edificarea căii de acces, subscrisa a depus toate diligențele și a transmis oficial familiei Bădărău intenția de a achizitiona terenul ocupat de subscrisa, din proprietatea familiei Bădărău, propunând Danielei Bădărău, un preț de achiziție pentru cei aproximativ 50 mp, de 12.000 euro ( cu precizarea expresă că prețul ofertat de subscrisa este cu peste 70% mai mare față de valoarea pieței pentru terenuri în zonă cu aplicarea – așa cum rezultă din analiza expertizei evaluatorii pentru stabilirea grilei notariale pentru piața imobiliară din municipiul Iași pentru anul 2026 – prețul pentru 1 mp de teren intravilan – zona D – încadrare pe categorie a străzii Buțureanu este de 150 EUR) sau aceasta să ne permită folosința porțiunii de teren care a întregit calea de acces edificată de subscrisa, cu recompensarea familiei Bădărău”, se arată în plângerea penală depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.Continuarea pe Wikipress.ro
Notar celebru din Iași, acuzat de șantaj și distrugere: cale de acces avariată la un complex de vile din Bucium / S-a făcut plângere penală – FOTO
2
