Mii de oameni au manifestat sâmbătă la Londra, Berlin şi Dublin pentru a cere încetarea atacurilor aeriene israeliene asupra Fâşiei Gaza, la trei ani de la începerea războiului dintre Israel şi Hamas, declanşat de atacul mortal comis de mişcarea islamistă palestiniană în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023, informează AFP.În Regatul Unit, manifestanţii din Londra au vrut să „marcheze trei ani de genocid continuu în Gaza” şi să ceară guvernului britanic să impună „sancţiuni complete” împotriva Israelului, potrivit lui Aimee Shalan, directoarea Campaniei de Solidaritate cu Palestina, co-organizatoare a demonstraţiei.A avut loc la un an după un armistiţiu negociat între Israel şi Hamas. Însă, în timp ce Israelul şi-a redus intensitatea atacurilor, atacurile asupra Gazei continuă într-un ritm aproape zilnic, ucigând aproximativ 1.450 de palestinieni de la armistiţiu, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.În timpul marşului, care a fost puternic păzit de poliţie, manifestanţii au scandat „Eliberaţi Palestina” şi „Ocupaţia este o crimă”.Hibo Hassan, un absolvent recent în vârstă de 23 de ani, a deplâns situaţia umanitară „îngrozitoare” din Gaza, şocat de faptul că „oamenii îşi pot continua viaţa în timp ce are loc un genocid”.Kobe, un bărbat de treizeci de ani din Kosovo, care a refuzat să-şi dea numele de familie, a spus că a venit „pentru ca istoria să nu se repete”, referindu-se la războiul din anii 1990 dintre forţele sârbe şi gherilele albaneze care doreau independenţa Kosovo faţă de Serbia.Poliţia londoneză a raportat arestarea a 20 de persoane, inclusiv „un bărbat şi o femeie cu pancarte care îşi afişau sprijinul pentru organizaţia interzisă Palestine Action”. Acest grup a fost desemnat anul trecut drept organizaţie „teroristă”, iar poliţia a reţinut de atunci peste 3.000 de persoane la demonstraţii de susţinere a mişcării.O contrademonstraţie pro-Israel, la care au participat câteva zeci de persoane, a avut loc şi sâmbătă în apropierea sediului Scotland Yard.În Germania, o demonstraţie organizată la Berlin de iniţiativa „Uniţi pentru Palestina” a atras 3.500 de persoane la plecarea din piaţa dintre Cancelarie şi Bundestag, a declarat poliţia pentru AFP.Mitingul, la care s-au alăturat câţiva contraprotestanţi, a decurs fără incidente. Mulţi participanţi au folosit pancarte şi bannere pentru a denunţa exporturile de arme germane către Israel.Datorită responsabilităţii sale istorice în Holocaust, Germania este unul dintre cei mai mari susţinători ai Israelului. Potrivit parlamentului german, guvernul a emis licenţe de export către Israel pentru arme în valoare de aproape 736 de milioane de euro în al doilea trimestru al anului 2026.„Mi se pare cu adevărat teribil că Germania are atâtea probleme în a critica Israelul”, a declarat pentru AFP un student berlinez, care a preferat să rămână anonim.În Irlanda, manifestanţii au participat la un marş la Dublin organizat de Campania Irlandeză de Solidaritate cu Palestina. Acesta a atras câteva mii de persoane, potrivit presei locale.Atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023 – cel mai sângeros din istoria Israelului – a dus la moartea a 1.221 de persoane, conform unui bilanţ AFP bazat pe date israeliene. Hamas a luat, de asemenea, 251 de ostatici în timpul atacului, dintre care 44 au fost duşi în Gaza după ce au murit, iar 42 au fost ucişi în captivitate.Ofensiva israeliană de represalii ulterioară a făcut de atunci peste 74.200 de victime în Fâşia Gaza, potrivit ministerului sănătăţii din teritoriul palestinian controlat de Hamas, cifre considerate fiabile de ONU.Multe ţări, ONG-uri importante pentru drepturile omului şi experţi ONU consideră că Israelul a comis genocid în Gaza, o acuzaţie pe care Israelul o neagă vehement.Teritoriul este acum devastat, iar reconstrucţia a stagnat. 1,4 milioane de palestinieni, din 2,1 milioane de locuitori, „se află într-o situaţie de insecuritate alimentară acută”, iar 200.000 dintre aceştia sunt aproape de pragul foametei, potrivit Programului Alimentar Mondial.
Mii de oameni au ieșit în stradă la Londra, Berlin și Dublin pentru a cere oprirea atacurilor asupra Fâșiei Gaza
2
