Papa Leon al XIV-lea a declarat sâmbătă că pedeapsa cu moartea este „inadmisibilă”, în aceeași zi în care este marcată Ziua Mondială împotriva Pedepsei cu Moartea. Mesajul vine în contextul în care Departamentul american al Apărării intenționează să transmită în direct execuția lui Nidal Malik Hasan, potrivit Mediafax.Într-un mesaj publicat pe platforma X, Papa Leon al XIV-lea a reluat învățătura Bisericii Catolice potrivit căreia pedeapsa capitală atacă demnitatea inerentă a ființei umane, scrie Associated Press.„Binele comun poate fi protejat, iar cerințele justiției pot fi îndeplinite fără a recurge la pedeapsa capitală”, a transmis Suveranul Pontif, subliniind că sistemele de detenție pot proteja cetățenii fără a-i priva complet pe cei vinovați de posibilitatea mântuirii.Papa nu a făcut referire directă la execuția planificată în Statele Unite. Cu toate acestea, secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a criticat explicit planul, afirmând că este „inacceptabil să transformi moartea într-un spectacol”.Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane și rănirea altor 32 în atacul de la Fort Hood din 2009, este programat să fie executat pe 3 decembrie, la baza militară din Texas.În 2018, Papa Francisc a modificat Catehismul Bisericii Catolice pentru a declara pedeapsa cu moartea „inadmisibilă” în toate cazurile. Poziția a fost susținută și de succesorul său, Leon al XIV-lea, care a inclus vizitele în penitenciare în programul călătoriilor sale apostolice.
Papa Leon condamnă pedeapsa cu moartea, în timp ce SUA iau în calcul difuzarea în direct a unei execuții
1
