Aderarea deplină la Uniunea Europeană rămâne angajamentul strategic al Serbiei şi guvernul de la Belgrad va continua reformele necesare pentru avansarea procesului de aderare, a declarat ministrul sârb pentru integrare europeană, Nemanja Starovic, la o dezbatere organizată de Institutul Quincy din Washington, transmite vineri Tanjug, conform Agerpres.Pe fondul unor circumstanţe geopolitice complexe, este important ca Uniunea Europeană să-şi păstreze credibilitatea politicii sale de extindere şi ca rezultatele reformelor concrete al ţărilor candidate să fie însoţite de progrese corespunzătoare în procesul de extindere, a spus Nemanja Starovic, citat într-un comunicat difuzat de Ministerul pentru Integrare Europeană sârb.Referitor la provocările de politică externă, reprezentantul Belgradului a remarcat că Serbia urmează o politică responsabilă, predictibilă şi principială, protejând interesele naţionale.El a evidenţiat importanţa menţinerii păcii şi a stabilităţii în Balcanii Occidentali, precum şi a avansării relaţiilor între SUA şi Serbia prin consolidarea dialogului politic şi a cooperării economice.Serbia a depus cererea de aderare la UE în decembrie 2009 şi a primit statutul de ţară candidată în martie 2012. Negocierile de aderare UE-Serbia au început în ianuarie 2014. Până acum au fost deschise 22 de capitole de negociere.
Serbia își reafirmă angajamentul pentru aderarea la UE și promite să continue reformele
2
