Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Decizie istorică în Maroc. Regele a desemnat o femeie în funcția de premier

Decizie istorică în Maroc. Regele a desemnat o femeie în funcția de premier

by Salut Iasi


Cuprins:Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului, după ce regele Mohammed al VI-lea a numit-o pe Fatima Ezzahra El Mansouri în această funcţie şi i-a încredinţat misiunea de a forma un nou cabinet, a relatat marţi agenţia de ştiri marocană MAP, preluată de dpa, informează Agerpres.El Mansouri, în vârstă de 50 de ani, este coordonatoarea conducerii colective a Partidului pentru Autenticitate şi Modernitate (PAM), formaţiune care a obţinut cel mai mare număr de mandate în alegerile parlamentare desfăşurate pe 23 septembrie. PAM a câştigat 97 din cele 395 de locuri în Camera Reprezentanţilor, devansând Adunarea Naţională a Independenţilor (66 de locuri) şi Partidul Istiqlal (65 de locuri).El Mansouri trebuie să formeze o coaliţieConform articolului 47 din Constituţia marocană, regele numeşte şeful guvernului din cadrul partidului care obţine cele mai multe mandate. PAM este departe de pragul de 198 de locuri necesar pentru o majoritate absolută, ceea ce înseamnă că El Mansouri va trebui să negocieze o coaliţie cu alte partide.După numirea sa, El Mansouri s-a declarat „onorată” că i s-a încredinţat conducerea viitorului guvern. Ea a precizat că vor începe consultări cu partidul său şi cu alte forţe politice în vederea formării noului cabinet, adăugând că executivul va propune „soluţii practice şi realiste”, în special pentru a răspunde aşteptărilor tinerilor.Cine este Fatima Ezzahra El MansouriEl Mansouri este avocată de profesie şi a ocupat anterior funcţia de primar al oraşului Marrakesh. Din 2021, ea deţine portofoliul amenajării teritoriului, urbanismului, locuinţelor şi politicii urbane. În 2024, a devenit membră a conducerii colective a PAM, formată din trei persoane.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu