Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului preşedinte Hashim Thaci şi a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE, conform Agerpres.Declaraţia a fost aprobată cu votul a 99 din cei 120 de parlamentari ai forului legislativ, fără niciun vot împotrivă sau abţinere, a relatat cotidianul kosovar Koha Ditore.Tribunalul Special pentru Kosovo l-a condamnat la mijlocul lunii septembrie pe Hashim Thaci, unul dintre foştii lideri ai UCK, pentru crime de război comise în timpul conflictului din 1998-1999 împotriva forţelor sârbe.Alţi trei foşti lideri ai luptătorilor au primit pedepse cuprinse între 13 şi 25 de ani, iar avocaţii tuturor condamnaţilor au anunţat că vor face apel.La fel ca principalele autorităţi kosovare, Parlamentul a calificat sentinţa ca fiind nedreaptă şi a susţinut că UCK a apărat populaţia albaneză din Kosovo de represiune şi crimele comise de armata şi poliţia sârbe.Declaraţia respinge „orice încercare de a submina adevărul istoric despre Kosovo, de a pune la îndoială războiul său de eliberare sau de a echivala persoanele care au luptat pentru libertate şi supravieţuire cu regimul care le-a oprimat”.Declaraţia îndeamnă toate instituţiile să întreprindă „toate acţiunile necesare pentru a proteja adevărul şi demnitatea războiului de eliberare al poporului din Kosovo”, inclusiv din punct de vedere juridic şi diplomatic.La sfârşitul războiului din Kosovo, NATO a intervenit militar împotriva fostei Iugoslavii (formată din Serbia şi Muntenegru) pentru a opri persecuţiile şi masacrele care îi vizau pe civilii albanezi din Kosovo, iar după retragerea trupelor sârbe a desfăşurat forţa internaţională KFOR.În 2008, Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa, care a fost recunoscută de SUA, dar nu de către state precum Serbia, Rusia sau cinci ţări membre UE (Cipru, Grecia, România, Slovacia, Spania).
Kosovo: Parlamentul respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
1
