Banii rămân în cont până când copilul împlinește 18 ani, iar sumele depuse beneficiază și de o dobândă anuală de 3%, cu excepția primei de 600 de lei, care nu intră în calcul. Părintele nu trebuie să meargă la Trezorerie pentru a deschide contul, fiind deschis automat pe numele copilului la Trezoreria Statului, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP). Asta înseamnă că, dacă o familie are doi copii, fiecare dintre ei are la momentul actual propriul cont Junior Centenar. În fiecare dintre aceste conturi pot fi făcute depuneri. Programul se adresează copiilor cetățeni români care nu au împlinit vârsta de 18 ani.Cum ajungi la prima de 600 de leiPentru alimentarea contului, banii pot fi depuși prin transfer bancar, prin mandat poștal sau în numerar la casieriile Trezoreriei Statului. La efectuarea plății trebuie indicate datele necesare pentru identificarea copilului, astfel încât suma să ajungă în contul său Junior Centenar. Prin urmare, părintele nu trebuie să deschidă un cont nou în fiecare an. Contul există deja, iar acesta poate fi alimentat pe parcursul anilor. Regula este simplă: pentru fiecare an în care în contul copilului sunt depuși cel puțin 1.200 de lei, statul acordă o primă de 600 de lei. De exemplu, dacă un părinte depune 1.200 de lei în contul copilului în 2026, pentru acel an se constituie dreptul la prima de 600 de lei. Dacă în 2027 depune din nou cel puțin 1.200 de lei, copilul poate primi din nou prima de 600 de lei pentru acel an.Prima nu este acordată imediat și nu intră în cont în momentul în care părintele depune cei 1.200 de lei. Dreptul la primă se constituie la sfârșitul anului calendaristic, iar prima este plătită la scadența contului, împreună cu primele aferente anilor în care au fost îndeplinite condițiile. Deci sumele depuse rămân în cont până când copilul împlinește 18 ani, iar pentru fiecare an în care este îndeplinită condiția se constituie dreptul la prima de 600 de lei, plătită la scadență.Trebuie să pun banii toți odată?Nu. Important este ca, la finalul anului calendaristic, în cont să fi fost depusă suma minimă de 1.200 de lei pentru acel an. Părintele poate economisi în ritmul care îi este mai ușor: poate depune banii lunar, în mai multe tranșe sau poate face o depunere mai mare, atât timp cât se ajunge la minimum 1.200 de lei într-un an. Dacă într-un an sunt depuși, de exemplu, doar 1.000 de lei, copilul nu primește prima de 600 de lei pentru acel an. Banii care există deja în cont rămân însă acolo și beneficiază în continuare de dobânda prevăzută de program.Programul oferă o dobândă de 3% pe an pentru sumele depuse în cont. Dobânda se aplică soldului contului, însă nu se calculează și pentru primele de stat de 600 de lei. Dobânda nu este plătită anual părintelui, ci se calculează și se achită la scadență, când copilul împlinește 18 ani, împreună cu sumele acumulate și primele de stat.Cu alte cuvinte, dacă părintele continuă să depună bani în cont de-a lungul anilor, copilul va avea la 18 ani atât banii economisiți de familie, cât și dobânda aferentă sumelor depuse și primele de stat câștigate în anii în care a fost atins pragul de 1.200 de lei.Să presupunem că un părinte depune în fiecare an câte 1.200 de lei în contul copilului. Într-un an: 1.200 de lei depuși de familie plus 600 de lei prima de stat rezultă 1.800 de lei, la care se adaugă dobânda aferentă sumelor depuse. Dacă aceeași regulă este respectată în mai mulți ani, prima de 600 de lei se acordă pentru fiecare dintre acei ani, până la împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepția anului în care copilul împlinește 18 ani, potrivit informațiilor CNSP.Dacă am mai mulți copii?Fiecare copil are propriul cont, iar condiția pentru prima de stat se verifică separat. De exemplu, dacă o familie are trei copii și depune câte 1.200 de lei în contul fiecăruia într-un an, va economisi în total 3.600 de lei.Continuarea pe Ziaruldeiasi.ro
Cum poți primi 600 de lei de la stat în fiecare an dacă ai copil. Banii se adună într-un cont de economii cu 3% dobândă
2
