Cuprins:În acest week-end, temperaturile vor scădea ușor după zilele sufocante, a anunțat Elena Mateescu, directorul ANM, la România TV. În București vor fi aproximativ 28-29 de grade Celsius, în timp ce în restul țării sunt anunțate valori între 23 și 33 de grade Celsius.Cum este vremea de Sfânta MariaAdormirea Maicii Domnului, se sărbătorește în fiecare an pe 15 august, fiind cunoscută popular drept Sfânta Maria Mare.Potrivit ANM, vremea nu se va schimba radical. Valorile termice vor rămâne, în linii mari, în același interval de vineri. Situația se va schimba începând de duminică când temperaturile vor începe din nou să crească.Revine călduraDuminică este așteptată o revenire a valorilor termice ridicate, iar în cursul săptămânii următoare, căldura se va accentua.„În următoarele zile, din punct de vedere meteorologic, temperaturile sunt în scădere. Deci, este posibil ca riscul pentru incendii în partea de sud-vest a țării, unde deja am înregistrat episoade, să fie unul redus, pentru că temperaturile vor fi între 23 și 33 de grade în Câmpia de Vest, cu 28-29 de grade în Capitală. Vântul va fi moderat, cu viteze de 35-40 km/h. Mâine, precipitații slabe, de până la 5 l/mp.Sâmbătă, un ecart asemănător, pentru ca duminică să crească din nou. Iar cursul săptămânii să aducă temperaturi de 37-38 de grade în partea de vest a țării.”, a declarat Elena Mateescu la România TV.Prognoza meteo vineri, 14 augustVremea va fi în general frumoasă și călduroasă în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în dealurile subcarpatice din nord-vestul Munteniei și 33 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20 de grade pe litoral.Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în centrul, sud-vestul teritoriului și în extremitatea de sud-est, însă ploi de scurtă durată (cantități de apă în medie de 2…5 l/mp), posibil și descărcări electrice, vor fi pe arii restrânse mai ales în zona Carpaților Meridionali și Occidentali, iar noaptea va deveni mai mult senin în cea mai mare parte a țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări mai ales pe parcursul zilei, în regiunile sudice și pe arii restrânse în cele nord-vestice și centrale (în general viteze de 35…45 km/h). Izolat se va semnala ceață în depresiuni.În București, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea.Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului (rafale de 30…40 km/h), apoi va deveni în general slab. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 12…15 grade.
Directorul ANM anunță cum va fi vremea de Sfânta Maria. Când încep temperaturile să crească din nou
1
