Cuprins:Iranul a prezentat sâmbătă o listă de cerinţe pe care Statele Unite ar trebui să le îndeplinească înainte ca Teheranul să redeschidă traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz; printre care încetarea blocadei navale, ridicarea sancţiunilor şi plata unor despăgubiri de război, transmite EFE, informează Agerpres.Iranul vrea inclusiv despăgubiri de război, ca să redeschidă Strâmtoarea Ormuz”Până când Statele Unite nu îşi vor corecta comportamentul, Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă”, a declarat Mohammad Baqer Zolgadr, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, într-un comunicat preluat de agenţia de ştiri de stat IRNA.Zolgadr a enumerat şase condiţii care, potrivit Teheranului, ar reprezenta o „corecţie de comportament” din partea Washingtonului.Dintre acestea, ea menţionat ridicarea blocadei navale impuse Iranului, încetarea sancţiunilor, deblocarea activelor iraniene şi acordarea de despăgubiri pentru daunele provocate de ceea ce a numit a fi „două războaie impuse”, solicitare care a figurat şi în memorandumul de înţelegere semnat la jumătatea lunii iunie.Iranul amenință că nu va ceda niciodatăÎnaltul oficial iranian din domeniul securităţii a cerut, de asemenea, încetarea ameninţărilor la adresa Iranului, sistarea operaţiunilor militare împotriva ţării şi a aliaţilor săi regionali din Liban, Palestina, Yemen şi Irak, precum şi retragerea forţelor militare americane desfăşurate în jurul Republicii Islamice.”Acestea sunt revendicările poporului iranian”, a declarat Zolgadr.Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională a insistat că instituţia „nu va ceda niciodată”, nici pe plan militar, nici în cadrul negocierilor.Aceste declaraţii vin în continuarea unor afirmaţii similare făcute de alţi oficiali iranieni de rang înalt, inclusiv ministrul de externe şi purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, care au condiţionat redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acceptarea de către Statele Unite a anumitor condiţii.
Iranul anunță o listă de revendicări aproape imposibile: Condițiile pe care SUA trebuie să le respecte pentru a se redeschide Strâmtoarea Ormuz
2
