A fost nevoie de două proceduri de licitație, o contestație (admisă) și o acțiune în instanță (abandonată) ca să se atribuie contractul. Construirea barajului și amenajarea lacului de acumulare au început în anii ’80.AdsLa 11 luni de la nominalizarea câștigătorului licitației pentru echiparea și punerea în funcțiune a barajuluipe Siret de la Pașcani, contractul a fost încheiat cu firma respectivă, DSD Noell GmbH, din Germania. Celălalt ofertant a contestat desemnarea DSD Noell drept câștigătoare și a obținut la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reevaluarea ofertelor. Ba chiar a mers și în instanță contra firmei germane și a Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA. În mod neașteptat, a renunțat la proces, iar contractul a fost atribuit, de data asta cu semnătură, firmei germane. Licitația a început de la o valoare estimată de 95 de milioane de lei, iar contractul a fost parafat pentru 93,3 milioane.Este a doua procedură lansată de Hidroelectrica. Prima licitație, inițiată în 2024, a fost anulată.Contractul vizează achiziția și montarea echipamentului hidromecanic. Firma câștigătoare va trebui să finalizeze lucrărileîn decurs de trei ani, după care va urma o perioadă de garanție de până la 20 de ani.Începută în 1985, investiția a ajuns la un grad de realizare de 70 la sută. Ar mai fi de lucru la diguri și la canalul colector. Barajul prevăzut cu patru deschideri mai are nevoie pe lângă echipamentul hidromecanic de un pod de acces lung de 26 m și lat de 10 metri, iar centrala hidroelectrică, finalizată în proporție de 80 la sută, mai trebuie să fie echipată cu trei turbine și instalațiile aferente. După toate acestea, urmează construirea liniei de conectare la Sistemul Energetic Național.După 40 de aniLucrările la centrală şi baraj sunt oprite din 2018. Amenajarea acumulării a început în 1985, iar construirea centralei, în 1989. Întreg sistemul a ajuns în 2006 la Hidroelectrica SA, care nu a inclus-o între priorități pentru că funcţia energetică este una secundară: centrala are o putere mică în comparație cu alte sisteme hidroenergetice, 12 MW.În schimb, având un volum de 68,7 milioane mc de apă, lacul de acumulare va putea să asigure irigarea unei suprafeţe de 46 mii de hectare în judeţele Iaşi şi Neamţ, dar şi să furnizeze apă industrială pentru alimentarea zonelor Fălticeni şi Tg. Frumos.Sursa: Ziaruldeiași.ro
A fost semnat în sfârșit contractul pentru instalarea echipamentelor la Barajul Pașcani. Investiția a fost începută în anul 1985
2
