Tătăruși devine un exemplu pentru mediul rural: centru medical modern, doi medici de familie și consultații de specialitate pentru localniciLocuitorii comunei Tătăruși au la dispoziție un centru medical modernizat și dotat, în care sunt oferite servicii medicale esențiale, de la medicină de familie și stomatologie până la consultații de specialitate și intervenții prin Stația de Ambulanță.AdsPrimarul comunei, Costel Iosub, spune că investițiile realizate în ultimii ani în domeniul sănătății au avut ca obiectiv creșterea accesului localnicilor la servicii medicale de calitate, fără ca aceștia să fie nevoiți să se deplaseze în alte localități.„După cum bine știm, cele mai importante componente ale unei comunități sunt educația, sănătatea, cultura și toate celelalte care vin să deservească cetățenii. Centrul medical de la Tătăruși l-am reabilitat, modernizat și dotat în anii trecuți printr-un program guvernamental, iar acum putem spune că avem tot ceea ce este nevoie pentru ca cetățenii comunei să beneficieze de actul medical de care au nevoie”, a declarat edilul șef al tătărușenilor.Cabinet stomatologic și Stație de AmbulanțăÎn cadrul centrului funcționează un cabinet stomatologic, unde medicul stomatolog consultă pacienții de două-trei ori pe săptămână, pe bază de programare, oferind atât consultații, cât și tratamente specifice.Totodată, din anul trecut, la Tătăruși funcționează și Stația de Ambulanță, considerată de administrația locală una dintre cele mai importante investiții în domeniul sănătății.„Substația de Ambulanță de la Tătăruși este un beneficiu pentru cetățenii de aici și pentru comunele limitrofe și reprezintă un plus de valoare pentru actul medical din zonă”, a precizat primarul.Un alt obiectiv important a fost completarea serviciilor de medicină de familie. Dacă în comună exista deja un medic de familie, administrația locală a reușit să atragă și un al doilea specialist.Potrivit primarului Costel Iosub, primul medic este dr. Buiucă, din municipiul Pașcani, care și-a desfășurat activitatea în fostul cabinet al regretatului medic Emil Huțanu.Cel de-al doilea medic este originar chiar din comuna Tătăruși și a revenit în localitate pentru a practica medicina de familie.„Am reușit să aducem și cel de-al doilea medic de familie aici, la Tătăruși, iar cei peste 5.000 de locuitori au posibilitatea să beneficieze de actul medical așa cum trebuie. Sunt multe localități din județ și din țară care nu au niciun medic de familie, iar noi putem spune că am reușit să întregim acest serviciu”, a spus edilul.Consultații de specialitate fără deplasări la orașPe lângă medicina de familie, în centrul medical sunt asigurate și consultații de specialitate. La Tătăruși ajung periodic medici specializați în neurologie; psihiatrie; psihologie.Primarul consideră că astfel comuna dispune de un adevărat centru medical, capabil să răspundă nevoilor locuitorilor din zonă.„Putem spune că aici este cu adevărat un centru medical, ceea ce ne-am dorit cu mulți ani în urmă și cred că am reușit. Comunitățile din mediul rural au nevoie de astfel de centre medicale, educaționale, culturale și sportive”, a mai declarat Costel Iosub.Edilul susține că administrația locală a investit constant în infrastructura destinată sănătății, educației și petrecerii timpului liber, iar obiectivul este ca locuitorii din Tătăruși să beneficieze de servicii comparabile cu cele din mediul urban.Urmăriți mai multe în VIDEO știrea de mai jos:
Centru medical modern la Tătăruși: doi medici de familie, Ambulanță și medici specialiști pentru comunitate / VIDEO
3
