Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Chelsea este în discuţii pentru transferurile lui Danny Welbeck şi Jordan Henderson

Chelsea este în discuţii pentru transferurile lui Danny Welbeck şi Jordan Henderson

by Salut Iasi


Chelsea poartă discuţii pentru transferul atacantului de la Brighton, Danny Welbeck, şi a mijlocaşului Jordan Henderson de la Brentford, anunţă BBC, citat de news.ro.Jucătorul în vârstă de 35 de ani este dornic să se transfere la Stamford Bridge, iar conducerea Chelsea este optimistă că se va ajunge la un acord.„The Blues” caută jucători cu experienţă, recunoscând că modelul lor de a transfera tineri jucători are nevoie de o „ajustare” – conform declaraţiilor influentului proprietar Behdad Eghbali din luna aprilie – iar Welbeck ar putea fi o alegere potrivită.El a marcat 13 goluri în campionat în 37 de meciuri pentru Brighton în sezonul trecut, un record personal, ajungând la un total de 51 de goluri în 201 de meciuri de când s-a transferat de la Watford în 2020.Brighton a refuzat să comenteze.Welbeck a semnat o prelungire a contractului pe 12 luni în martie, actualul său contract fiind valabil până la sfârşitul sezonului 2026-27.Mijlocaşul englez Henderson, în vârstă de 36 de ani, mai are un an din contractul cu Brentford, însă „Bees” sunt dispuşi să-i permită plecarea prin transfer liber.Henderson a disputat 34 de meciuri în toate competiţiile pentru Brentford în sezonul trecut, după ce s-a transferat de la Ajax.A jucat o singură dată ca rezervă pentru Anglia la Cupa Mondială, înainte de a-şi fractura braţul căzând peste panourile publicitare în timp ce sărbătorea victoria din optimile de finală împotriva Mexicului.Există semne de întrebare cu privire la viitorul mai multor atacanţi ai echipei Chelsea, Joao Pedro fiind considerat prima opţiune a clubului.Chelsea îi are în lot şi pe Liam Delap, Emmanuel Emegha, Marc Guiu şi Nicolas Jackson.Se pare că Guiu este disponibil pentru un transfer definitiv sau un împrumut, Chelsea evaluându-l la aproximativ 25 de milioane de lire sterline.Jackson, care s-a întors de la un împrumut la Bayern München, era de aşteptat să rămână la Stamford Bridge, dar este deschis la o plecare, în contextul interesului manifestat de Aston Villa.Delap era dornic să se impună sub conducerea noului antrenor Xabi Alonso, la doar un an după transferul său de la Ipswich, în valoare de 30 de milioane de lire sterline, dar se preconizează din ce în ce mai mult că va pleca.Există, de asemenea, incertitudine în privinţa viitorului atacantului olandez Emegha, în ciuda faptului că s-a alăturat abia recent echipei Chelsea de la Strasbourg, un club care face parte din acelaşi grup de proprietari.Chelsea l-a transferat pe atacantul Morgan Rogers pentru suma record a clubului de 117 milioane de lire sterline, pe fundaşul lateral Marco Palestra şi este pe cale să finalizeze transferul fundaşului central Maxence Lacroix în această vară.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu