Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Iarna neobişnuită de ploioasă din vestul Europei pare să fie cauza incendiilor cu care se confruntă în prezent Spania şi Franţa

Iarna neobişnuită de ploioasă din vestul Europei pare să fie cauza incendiilor cu care se confruntă în prezent Spania şi Franţa

by Salut Iasi


O iarnă neobișnuit de ploioasă în Europa, cu ploi de lungă durată și furtuni frecvente în ianuarie și februarie, este probabil unul dintre factorii care au contribuit la izbucnirea incendiilor forestiere cu care se confruntă în prezent Franţa şi Spania, informează CNN, relatează Rador Radio România. Umiditatea ridicată din timpul iernii ar fi stimulat creșterea ierburilor, a tufișurilor și a altor tipuri de vegetație. Apoi, în luna mai, temperaturile au atins niveluri record în Europa de Vest, exact în momentul în care precipitațiile din Franța și Spania au scăzut brusc, ducând la apariția secetei. Deoarece ploile s-au oprit exact în momentul în care temperaturile au crescut brusc, solurile umede s-au uscat cu o viteză fără precedent.Acest fenomen este denumit uneori „secetă fulgerătoare”, adică una care se instalează foarte rapid. Cercetările arată că efectul de încălzire determinat de poluarea climatică a crescut semnificativ frecvența și amploarea secetelor fulgerătoare în Europa. Atmosfera mai caldă acționează ca un burete uscat care absoarbe avid umezeala din sol, creând seceta care alimentează incendiile forestiere.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu