Pugilistul britanic Tyson Fury, care se apropie de vârsta de 38 de ani, a insistat miercuri că „ce e mai bun abia urmează” pentru el, înaintea unui meci în Thailanda care serveşte drept pregătire pentru mult aşteptata confruntare cu compatriotul său Anthony Joshua, programată pentru sfârşitul acestui an.”Nu cred că lumea a văzut încă tot ce e mai bun din Tyson Fury”, a declarat acesta. Fostul dublu campion mondial la categoria grea urmează să-l înfrunte vineri seară pe polonezul Mariusz Wach, în vârstă de 46 de ani.”Mă simt împăcat, în timp ce înainte eram sub o presiune uriaşă. Mă simt revigorat. Trebuia să boxez la Dublin, dar a apărut ocazia de a lupta aici şi de a face acest lucru pentru o cauză nobilă”, a spus Fury. Încasările vor fi donateÎncasările din acest meci, care nu va fi transmis în direct, vor fi donate unei organizaţii caritabile care sprijină copiii defavorizaţi din Pattaya.Meciul va avea loc pe stadionul Max Muay Thai, o arenă mică, cu o capacitate de 1.500 de locuri, o diferenţă uriaşă faţă de stadioanele de fotbal pe care „Gypsy King” este obişnuit să le umple.”Aş fi putut vinde 100.000 de bilete pe Wembley sau 70.000 pe stadionul Tottenham”, a remarcat el, subliniind că banii nu au fost principalul motiv al revenirii sale în competiţie.”Am câştigat mulţi bani de-a lungul carierei mele. Boxez pentru a mă menţine în formă şi pentru că îmi place (…) Mi-am câştigat dreptul de a face exact ce vreau acum. Sunt Gypsy King, fac ce vreau”.Concentrat pe meciul de vineri, Tyson Fury a refuzat să discute despre confruntarea programată pentru mai târziu în acest an împotriva lui Anthony Joshua, un duel extrem de aşteptat, promovat drept „Bătălia pentru Marea Britanie”.Un boxer excentric, Fury se retrăsese din activitate după a doua înfrângere consecutivă suferită în faţa campionului mondial ucrainean Oleksandr Usik, la sfârşitul anului 2024.Sâmbătă, în Arabia Saudită, Joshua îl va înfrunta pe albanezul Kristian Prenga, un adversar puţin cunoscut, în primul său meci de la accidentul auto suferit în Nigeria, în decembrie anul trecut. El a scăpat din accident cu răni uşoare, însă doi dintre prietenii săi apropiaţi şi-au pierdut viaţa.
Tyson Fury nus e lasă. La 38 de ani anunță că ce 'este mai bun abia urmează'
3
