Autorităţile canadiene pregătesc evacuarea unei comunităţi izolate din provincia Ontario, ameninţată de incendiile de vegetaţie care continuă să se extindă, în timp ce fumul a ajuns deasupra unei mari părţi a Statelor Unite, determinând emiterea de alerte privind calitatea aerului, transmite Reuters, conform news.ro.Ministrul federal al Situaţiilor de Urgenţă, Eleanor Olszewski, a anunţat că armata canadiană va transporta pe calea aerului cei aproximativ 600 de locuitori ai localităţii Fort Hope, situată în nord-vestul provinciei Ontario, unde se înregistrează unele dintre cele mai puternice incendii.Regiunea dispune de foarte puţine drumuri, iar transportul aerian reprezintă principalul mijloc de acces. În ultimele săptămâni, mii de persoane au fost deja evacuate din zonele afectate către oraşe din sudul provinciei.Ministerul canadian al Resurselor Naturale a anunţat că în cursul nopţii au fost raportate 69 de noi incendii, ceea ce ridică numărul total al focarelor active la 955.De la începutul sezonului au ars aproape 28.500 de kilometri pătraţi de vegetaţie, o suprafaţă aflată totuşi sub media ultimilor cinci ani. Specialiştii afirmă că temperaturile mai ridicate şi perioadele prelungite de secetă favorizează izbucnirea şi propagarea incendiilor.Fumul a fost transportat de vânt peste graniţă şi a determinat autorităţile americane să emită avertizări privind poluarea aerului în mai multe state din estul ţării.Potrivit platformei AirNow a Agenţiei pentru Protecţia Mediului din SUA, calitatea aerului a fost clasificată drept ”nesănătoasă” în sudul provinciei Ontario şi în zone din Ohio, Virginia de Vest, Pennsylvania, New Jersey, Virginia, Maryland, Delaware şi Washington D.C.. În unele regiuni din vestul statului Pennsylvania, inclusiv în oraşul Pittsburgh, nivelul poluării a fost catalogat drept ”foarte nesănătos”.Meteorologii de la AccuWeather estimează însă că fumul va avea un impact redus asupra finalei Cupei Mondiale la fotbal, programată duminică pe stadionul New York New Jersey.Vineri, preşedintele american Donald Trump a acuzat ceea ce a numit gestionarea necorespunzătoare a pădurilor din Canada pentru poluarea care afectează Statele Unite şi a declarat că intenţionează să includă costurile generate de acest fenomen în actualele tarife aplicate produselor canadiene.Ca reacţie, ministrul canadian Eleanor Olszewski a afirmat că guvernul federal a investit aproximativ 12 miliarde de dolari canadieni în programe de gestionare durabilă a pădurilor şi de prevenire a incendiilor începând din 2020, subliniind că ţara se confruntă cu efectele unor condiţii climatice tot mai calde şi mai uscate.
Incendiile de vegetație se extind în Canada: o comunitate din Ontario ar putea fi evacuată, iar fumul ajunge în SUA
4
