Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » A început asfaltarea „noului simbol al Moldovei”. 4.700 oameni și 1.000 utilaje lucrează acum pe Autostrada A7 

A început asfaltarea „noului simbol al Moldovei”. 4.700 oameni și 1.000 utilaje lucrează acum pe Autostrada A7 

by Salut Iasi

Pe șantierul Lotului 3 Mircești-Pașcani al autostrăzii A7, constructorul a început așternerea asfaltului la cel mai mare nod rutier turbion din România, care reprezintă punctul de conexiune dintre autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8).Nodul rutier se întinde pe o lungime de aproximativ 2 km, are o suprafață de 220 hectare, 8 brevete (proiectate la viteza de 80 km/oră), 12 pasaje (8 pasaje aferente A7 și 4 pasaje aferente A8) și 5 podețe, anunță Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.Acesta mai spune că pe toate loturile (de la Bacău la Pașcani) sunt eșaloane de asfalt, se desfășoară lucrări la nivel de structuri, se lucrează la umpluturi aferente culeelor, iluminat public și ITS, iar noutatea săptămânii constă în începerea asfaltării pe primul tronson aferent corpului principal al autostrăzii, parte din nodul rutier turbion.”În Moldova, pe Autostrada Moldovei A7 de la Adjud la Pașcani, este cea mai mare mobilizare de resurse pe care am avut-o vreodată la nivel de construire a unui drum de mare viteză, fiind prezenți aproximativ 4.700 oameni și 1.000 utilaje”, mai declară secretarul de stat.Irinel Ionel Scrioșteanu este optimist și spune că mobilizarea constructorului ne permite să ne păstrăm ținta ca până la sfârșitul acestui an să dăm succesiv în trafic toate loturile rămase ale A7, inclusiv lotul până la Pașcani.”La finalul lucrărilor, primul nod rutier turbion din România va deveni atât un simbol al Moldovei, cât și un simbol al unirii, întrucât va asigura conexiuni la nivel de autostradă spre mai multe direcții. Practic, va fi o intersecție de coridoare europene care vor face legătura între sudul Europei și Cernăuți, dar și legătura dintre Republica Moldova, Transilvania și vestul Europei”, concluzionează acesta.Sursa: Ziare.com 

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu