Acțiuni ale Poliției Rutiere în municipiul Iași. Șoferi amendați pentru blocarea intersecțiilor și mașini cu defecțiuni tehnice scoase din traficPolițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au organizat, la data de 10 iulie 2026, două acțiuni de control în municipiul Iași, pentru creșterea siguranței rutiere și depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație.AdsAmenzi pentru blocarea intersecțiilor și conducere agresivăPrima acțiune a avut ca obiectiv verificarea respectării regulilor privind blocarea intersecțiilor, utilizarea abuzivă a avertizorului sonor și combaterea comportamentului agresiv în trafic.În cadrul controalelor:au fost efectuate 37 de testări alcoolscopice;au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.812 lei;dintre acestea, o sancțiune a fost aplicată pentru pătrunderea într-o intersecție blocată, iar restul pentru alte abateri rutiere;au fost reținute două permise de conducere;au fost retrase patru certificate de înmatriculare.Un exemplu prezentat de polițiști este cel al unui bărbat de 40 de ani, care a condus o autoutilitară pe strada Sfântul Constantin, iar la intersecția cu strada Palat a pătruns în intersecție, deși circulația era deja blocată. Acesta a fost sancționat conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.Controale împreună cu Registrul Auto RomânÎn aceeași zi, polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune pentru depistarea autovehiculelor care prezentau defecțiuni tehnice și care puteau pune în pericol siguranța traficului.În urma verificărilor:au fost controlate 19 autoturisme;au fost efectuate 19 testări alcoolscopice;au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.027 lei;două amenzi au fost aplicate pentru defecțiuni la sistemul de iluminare;cinci sancțiuni au vizat alte defecțiuni tehnice;o sancțiune a fost aplicată pentru folii neomologate;o sancțiune pentru defecțiuni la sistemul de evacuare.Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare, pentru nereguli privind sistemul de evacuare a noxelor, utilizarea unor lumini neomologate și aplicarea de folii neomologate.Printre cazurile constatate s-a numărat și cel al unui bărbat de 65 de ani, care circula pe strada Sfântul Ioan cu un autoturism echipat cu lumini LED neomologate, parbriz fisurat și deficiențe la sistemul de iluminare. Acesta a fost sancționat, iar certificatul de înmatriculare al autoturismului a fost retras până la remedierea deficiențelor.Poliția Rutieră anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Controale în trafic la Iași. Zeci de amenzi, permise suspendate și mașini oprite din circulație
2
