Dacă primăria din localitatea în care deții proprietăți desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor este important ca în cele 60 de zile în care beneficiarii pot analiza rezultatele și pot depune obiecții să te prezinți și să verifici înregistrarea. „Eu am deja acte” este fraza pe care autoritățile o aud des.AdsÎnregistrarea sistematică a imobilelor, care se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), este unul dintre cele mai importante proiecte administrative ale statului român din ultimele decenii, deși este mai puțin vizibil decât autostrăzile sau spitalele. Prin acest proces, toate terenurile și clădirile dintr-o localitate sunt măsurate, identificate și înscrise gratuit în cartea funciară, din oficiu, pentru întreaga comună, oraș sau pentru sectoare cadastrale. Față de cadastrul „clasic”, realizat la cerere, în care proprietarul plătește și solicită lucrarea, cadastrul sistematic este finanțat de către stat pentru toți proprietarii din zona respectivă.Aceasta ar putea fi soluția pentru rezolvarea unor probleme foarte vechi: proprietăți pentru care există doar titluri de proprietate, limite de terenuri inexacte, suprapuneri și litigii între vecini etc.. Statul are și un alt interes important: să ajungă la taxe și impozite calculate corect. În plus, investițiile publice devin mai ușor de realizat, exproprierile putând fi operate mai rapid.Dacă imobilul este inclus în program, cadastrul pentru cetățean este gratuit. Se deschide gratuit cartea funciară, proprietatea este identificată oficial, tranzacțiile ulterioare (moștenire, donație, vânzare etc.) devin mai simple și chiar acesta poate folosi proprietatea pentru credite cu garanții imobiliare.Verificarea înregistrărilor, etapa peste care proprietarii sar adeseaAtunci când primăria licitează lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, proprietarilor le revin puține lucruri de făcut. Trebuie să permită accesul echipelor de măsurători, să prezinte actele pe care le dețin (de știut că înregistrarea se poate face chiar și în lipsa acestora), să verifice documentele afișate public și să semnaleze eventualele erori. Ultimul dintre pași adesea este ignorat de către proprietari, a precizat directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, Gigel Chiriță.Județul Olt, a precizat Chiriță, este pe locul 2 la nivel național după numărul de imobile înregistrate. Potrivit situației centralizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară la data de 31.05.2026, din totalul de 3.181 UAT-uri din România, au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 486 UAT-uri (397 integral și 89 parțial) și în numeroase sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de 8.780.474,03 ha, fiind în derulare lucrări în alte 2.606 UAT-uri, cu o suprafață estimată de 4.541.339,14 ha. Din perspectiva numărului de imobile rezultate din înregistrarea sistematică, județul Olt se situează pe locul al 2-lea la nivel național, cu un total de 553.799 imobile înregistrate în perioada 2005–2026 (situație la 21.06.2026), după județul Dolj (702.602 imobile) și înaintea județului Teleorman (546.604 imobile).Cetățenii, în schimb, dau o importanță destul de redusă acestui program. Poate mulți află că la nivelul localității se desfășoară o astfel de acțiune, însă în intervalul de 60 de zile pe care îl au la dispoziție pentru verificări doar foarte puțini se prezintă.„Absolut fiecare finalizare este prezentată pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru, pentru că este o parte a proiectului finanțat din fonduri europene care obligă la transparența decizională. Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, de când a fost conceput, s-a vrut a fi o colaborare activă între primărie, prestatorul desemnat să execute lucrarea și beneficiari, proprietarii. Aceste lucrări, toate, indiferent că sunt la nivel de UAT (Uniate Administrativ Teritorială), indiferent că sunt la nivel de sectoare cadastrale, au prin lege prevăzută o perioadă de afișare de 60 de zile. Din păcate, cu toată publicitatea pe care o facem și noi și primăriile, oamenii nu participă în mod activ la această afișare. După trei, patru, cinci, șapte ani constată că – știți, de fapt aici nu eram eu, era fata, fratele și așa mai departe -. Legislativ, acest aspect este reglementat legal. A fost introdus un articol în Legea Cadastrului, art. 14 al. 7, care prevede că modificarea primei înregistrări sistematice se face fără plata unui tarif, dar este oarecum limitată. Adică putem să modificăm numele, prenumele, actele de proprietate care poate au fost sau nu au fost prezentate la momentul colectării actelor, însă în momentul în care vine și reclamă că – eu eram mai la stânga sau mai la dreapta 5 metri, 4 metri -, aici noi nu-i mai putem ajuta, pentru că și în lege, și în codul civil, diferențele de interpretare a limitelor se soluționează de către instanțele de judecată”, a precizat Chiriță.Ce se întâmplă dacă ai deja carte funciarăMulți proprietari sunt dezinteresați de înregistrarea sistematică pentru că au deja carte funciară și consideră că pe ei nu-i vizează. Șeful OCPI Olt contrazice însă această convingere.„Cărțile funciare deschise anterior vor fi sistate, vor fi deschise altele. În ultimul extras îi va apărea o mențiune – imobil provenit din sporadic – și îi dă numărul fostei cărți funciare, a lui. Mai sunt diferențe, pentru că dumneavoastră când vă luați un topograf, vă duceți și îi arătați un teren în extravilan, vă dau un exemplu banal, și îi arătați omului respectiv care măsoară – aici e terenul meu – poate îl și vede că e cultivat cu grâu, cu porumb, cu ceva. Dar sunt unul singur, în mijlocul tarlalei. În momentul în care încep să-i măsor și pe ceilalți, pot să mă trezesc că trebuie să îl deplasăm, stânga-dreapta, sunt situații când trebuie diminuați, pentru că, asta e, n-avem noi de unde să le dăm pământ dacă titlurile de proprietate au fost emise așa”, a explicat directorul OCPI.Cărțile funciare deschise în cadrul procedurii la cerere nu sunt constitutive de drepturi, ele sunt doar declarative, a mai subliniat Gigel Chiriță. În schimb, „după finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul întregului UAT, aceste cărți funciare vor avea caracter constitutiv de drepturi”. „Dar și aici legiuitorul a mai băgat un articol – după prima tranzacție post cadastru sistematic înscrierile în cartea funciară au caracter constitutiv de drepturi”, a completat șeful OCPI Olt.Deși de obicei se fac anunțuri pe site-ul primăriei, poate pe paginile de socializare, în presa locală, oamenii așteaptă să fie anunțați individual, a mai spus directorul OCPI.Pe de altă parte, trebuie știut că verificarea lucrărilor predate Oficiului de Cadastru nu se face pe fiecare imobil în parte, a mai spus Chiriță, ci, prin lege, se alege un eșantion de 10% dintre proprietăți, extrase aleatoriu, iar acelea sunt verificate. „Dacă sunt în regulă mergem mai departe, nu sunt în regulă – le dăm înapoi către prestator”, a completat directorul. Un alt aspect important de știut este că în cadrul înregistrărilor sistematice limitele terenului în intravilan se raportează la realitatea din teren. „Chiar dacă eu am 1.000 de metri în act, dar am împrejmuit 1.500 de metri, îl trec ca atare. (…) Doar terenurile din extravilan se aduc la limita din titlul de proprietate. Pentru terenurile în intravilan, regula care se aplică este măsurarea pe repere stabile în timp, adică dacă există gard nu poate nimeni să-l ignore. Tot în instanță se va duce să-l oblige să-și dărâme gardul, să-l grănițuiască și așa mai departe (n. red. – în caz de litigiu). Limitele pentru terenurile din intravilan, cum am mai spus, se fac prin raportarea la reperele stabile în timp, existente în teren. Că dacă vecinul și-a făcut inclusiv o construcție, poate cu acte, pe terenul lui, nu putem să-i facem cartea; îi prezentăm o situație și contestarea limitelor dintre proprietățile învecinate este apanajul instanțelor de judecată, nu putem noi să intervenim administrativ”, a mai precizat Chiriță.Continuarea pe Adevărul.ro
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce se întâmplă cu terenul tău dacă ai gardul pus greșit în intravilan. Noile reguli
1
