Guvernul Albaniei va fi coproprietar al viitorului complex turistic care urmează să fie construit pe insula Sazan, cea mai mare insulă a țării, situată în sudul Albaniei.Ministrul Economiei, Delina Ibrahimaj, a precizat luni că autoritățile albaneze și dezvoltatorul proiectului negociază în prezent condițiile privind deținerea investiției.Potrivit SeeNews, compania Sazan Operation Holdings, cu sediul în Qatar, și-a înregistrat în luna aprilie filiala din Albania. Firma este deținută de investitorii qatarezi Ramez și Mohamad Al-Khayyat, fiind asociată de presa albaneză cu Jared Kushner, ginerele președintelui SUA, Donald Trump.Complexul turistic de pe insula Sazan face parte dintr-un proiect de investiții estimat la 4 miliarde de dolari, susținut de Kushner. Proiectul include și dezvoltarea zonei turistice din apropiere, Zvernec, după cum a anunțat premierul albanez Edi Rama.Planul a generat proteste la nivel național în ultimele săptămâni, mii de persoane cerând demisia Guvernului. Protestatarii acuză Guvernul că nu a prezentat public toate detaliile proiectului și spun că viitorul complex turistic ar putea afecta zone naturale protejate. Autoritățile albaneze au apărat însă constant investiția, susținând că aceasta reprezintă un pas necesar pentru orientarea turismului țării către segmentul de lux.Insula Sazan are o importanță strategică datorită poziției sale la intrarea în Strâmtoarea Otranto, care controlează accesul dintre Marea Adriatică și Marea Ionică. De-a lungul timpului, insula a fost folosită ca bază militară puternic fortificată, oferind un punct natural de observație și apărare pentru una dintre cele mai importante rute maritime din regiune.În perioada regimului comunist din Albania, Sazan a fost una dintre cele mai militarizate zone ale țării, fiind transformată într-o bază militară închisă, cu buncăre subterane, poziții de artilerie și facilități navale.
Tirana se asociază cu ginerele lui Trump – Proiect de patru miliarde de dolari
2
