La Cluj-Napoca, un angajat al Spitalului Județean de Urgență, care lucra afară, în curte, a ajuns la camera de gardă după ce i s-a făcut rău din cauza căldurii.Dorel Danciu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj: „Afecțiuni datorate temperaturii ridicate. Pacientul a fost evaluat, după care a părăsit unitatea medicală cu recomandări, fiind în afara oricărui pericol.”Pentru aceste zile de foc, în multe orașe au fost amenajate puncte de prim ajutor. În Cluj-Napoca, în fiecare punct doi asistenți medicali sunt pregătiți să intervină în caz de nevoie.Simion Tanța, Serviciul Situații de Urgență: „La un cod roșu luăm măsuri suplimentare. Dacă avem o situație, preluăm până vine o ambulanță.”Cadrele medicale spun că la prânz au observat persoane, în special vârstnice, care s-au expus în soarele puternic.Ioana Brancea, asistentă medicală: „Indicat ar fi să nu părăsească locuința. Le spuneam să fie un pic atenți, să poarte măcar o pălăriuță, să aibă tot timpul o sticlă de apă la ei.”Fără niciun pic de verdeață și pavată cu granit, Piața Sfatului din Brașov s-a încins ca un cuptor. Mesele, majoritatea expuse la soare, au rămas goale.Corespondent PROTV: „Termometrul arată HI, ceea ce înseamnă o temperatură de peste 60 de grade Celsius.”La o masă așezată la umbră, temperatura era la jumătate.Fermierii din vestul țării, aflați în plină campanie de recoltat, lucrează vegheați de cisterne cu apă. Acestea se deplasează în urma utilajelor, pentru ca o scânteie să facă să se aprindă imediat lanurile uscate.Alexander Degianski, fermier: „Vorbim de pagube de zece milioane de euro, pe puțin, dacă se întâmplă ceva de anvergură, super mare.”În ultimele două zile, în Timiș au luat foc trei utilaje care se aflau la recoltat, iar flăcările s-au extins și la vegetația uscată.A fost atmosferă sufocantă și în București, care abia mâine va fi sub cod roșu.Luni va fi însă și mai cald, în aproape toată țara.Oana Catrina, meteorolog de serviciu: „Temperaturile maxime sunt măsurate în adăposturile meteo situate la 2 metri deasupra solului, într-o încăpere ventilată și închisă, deci temperaturile pe care oamenii le resimt vor fi și mai mari decât atât? Vor fi cu mult mai mari decât cele înregistrate în stațiile noastre.”Maximele de temperatură măsurată ar putea ajunge luni la 41 de grade.Corespondent PROTV: „Ne așteaptă câteva zile de foc, cu temperaturi foarte ridicate, care pot depăși recordurile absolute ale lunii iunie. În mare parte din țară, vor fi temperaturi cuprinse între 35 și 41 de grade Celsius, vom simți un disconfort termic extrem de ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Cel mai cald va fi în Banat și Crișana. Iar în toată țara nopțile vor fi tropicale. Doar șase județe se vor afla sub un cod portocaliu de caniculă, restul țării fiind sub cod roșu. Și în Capitală temperaturile maxime pot ajunge la 38-39 de grade. Deși în ultimii ani au mai fost înregistrate temperaturi așa ridicate la finalul lunii iunie, nu au fost pe arii așa extinse, au transmis meteorologii. Aceste coduri extreme ar trebui să expire miercuri, atunci când vremea ar trebui să se mai răcorească puțin și temperaturile să revină la normalul perioadei.”
Codul roșu de caniculă se extinde, de luni, în aproape toată România. Bucureștiul intră și el sub avertizare
2
