Cuprins:Conducerea Poloniei avertizează că riscul unor provocări rusești pe flancul estic al NATO este în creștere, a declarat șeful serviciului de informații externe al țării.„Vedem evoluțiile din Ucraina și faptul că războiul nu merge bine pentru Rusia în acest moment. Acesta este un motiv de îngrijorare, pentru că Moscova ar putea escalada și mai mult situația”, a declarat colonelul Paweł Szota, șeful serviciului de informații externe al Poloniei, pentru ziarul Rzeczpospolita, potrivit dpa.El a spus că un atac limitat asupra statelor baltice ar putea lua forma așa-numiților „omuleți verzi”, o referire la soldații ruși fără însemne care au preluat controlul asupra peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.Moscova, acuzată că testează limitele NATO„Rusia trece sistematic peste liniile roșii pentru a testa reacția NATO”, a spus Szota. „Costurile unor astfel de provocări sunt reduse, în timp ce Alianța răspunde în principal prin măsuri politice, ceea ce încurajează o escaladare suplimentară”.Avertisment privind operațiuni sub steag falsȘi ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a avertizat săptămâna trecută asupra riscului unor operațiuni rusești sub steag fals.„Trebuie să-i transmitem lui Putin că știm ce pune la cale, că nu vom fi păcăliți și că așa ceva ar fi complet inacceptabil. Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a declarat Sikorski pentru postul american CBS.Rusia neagă intenția de a ataca NATOVladimir Putin și alți oficiali de la Moscova au afirmat în repetate rânduri că Rusia nu are intenția de a ataca teritoriul NATO. Totuși, serviciile de informații și structurile militare din mai multe state membre ale Alianței Nord-Atlantice sunt îngrijorate de o posibilă escaladare, chiar dacă estimările diferă în privința momentului și a amplorii unui astfel de scenariu.
Rusia testează răbdarea NATO: Polonia avertizează asupra unui risc tot mai mare de provocări
3
