Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Alimentele ultraprocesate ne controlează creierul: Rețetele sunt concepute să ne păcălească

Alimentele ultraprocesate ne controlează creierul: Rețetele sunt concepute să ne păcălească

by Salut Iasi


Un procent tot mai mare din populația globală se confruntă cu o dependență de alimentele ultraprocesate, produse care ocupă până la 70% din rafturile magazinelor. Potrivit experților, producătorii manipulează zaharurile, grăsimile și carbohidrații rafinați pentru a crea o „semnătură nutrițională” artificială bazată pe neuroștiința recompensei.Această formulă exploatează instinctele primare de supraviețuire și afectează în prezent 14% dintre adulți și 12% dintre copiii din întreaga lume, scrie CNN.Cercetările arată că peste 90% dintre produsele care creează cea mai mare dependență combină grăsimile cu amidonul rafinat, care se transformă rapid în glucoză.Această combinație industrială generează o explozie de arome urmată de o prăbușire a glicemiei, forțând consumul excesiv.Adăugarea unei singure porții suplimentare crește riscul de obezitate cu 55%, cel de deces cardiovascular cu 50% și riscul de diabet de tip 2 cu 40%, fiind asociat totodată cu declinul cognitiv și anumite forme de cancer.Ar trebui să ne învinovățim că nu ne putem abține? Specialiștii spun că nu. Rețetele acestor alimente sunt create special în laborator ca să ne fenteze creierul și să ne blocheze autocontrolul, reacția biologică fiind similară cu cea provocată de tutun sau alcool.Chiar dacă producătorii se apără și spun că mâncarea e doar gustoasă, medicii ne avertizează să fim foarte atenți la semnele de alarmă. Dacă mănânci chiar și atunci când nu îți este foame, dacă ajungi să te ascunzi ca să mănânci sau dacă simți că pur și simplu nu te poți opri, acestea sunt semne clare de dependență.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu