Cuprins:Meteorologii ANM au emis avertismente de căldură excesivă pentru această perioadă a anului în jumătate din țară, cu temperaturi care ajung până la 36 de grade. Valul de căldură se extinde până marți. Este primul episod de caniculă din acest an.UPDATE 10.23 – Într-o actualizare a prognozei, emisă sâmbătă, ANM anunţă că, până marţi, la ora 21.00, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic va fi accentuat sâmbătă în vest, apoi şi în sud-vest.”Maximele termice vor fi cuprinse între 25…26 de grade pe litoral şi 34…36 de grade în vest şi sud-vest, cu cele mai ridicate valori duminică (21 iunie) când local va fi caniculă”, a transmis ANM.Avertizarea cod galben valabilă pentru ziua de sâmbătă a fost extinsă la 15 judeţe, fiind adăugat pe hartă judeţul Dolj.Pe de altă parte, meteorologii anunţă şi instabilitate atmosferică.”Duminică şi Luni (21, 22 iunie) în vestul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, iar marţi (23 iunie) cu precădere în sud, centru şi nord-est, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 40…60 km/h) şi izolat vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni”, arată meteorologii.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.Știrea inițialăPotrivit ANM, sâmbătă, în intervalul 12.00 – 21.00, este cod galben de caniculă în mai multe zone ale ţării, informează News.ro.„Sâmbătă (20 iunie) în Crişana, Banat, Maramureş, vestul şi centrul Transilvaniei şi în vestul Olteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 şi 34 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă ANM.Avertizarea vizează judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare şi Timiş.Duminică: Temperaturile cresc la 36 de gradeConform ANM, duminică (21 iunie) se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia şi în vestul şi centrul Transilvaniei„Maximele termice vor fi cuprinse între 31 şi 36 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud-vest unde local va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, transmit meteorologii.Avertizarea cod galben va fi valabilă pentru judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Olt, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.Cum o să fie vremea în BucureștiVremea va fi deosebit de caldă în Bucureşti sâmbătă, duminică, luni şi marţi, când va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice, seara, arată prognoza de specialitate, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), conform Agerpres.Astfel, în intervalul 20 iunie, ora 09:00 – 21 iunie, ora 9:00, în Capitală vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30 – 32 de grade, iar cea minimă de 16 – 19 grade.De asemenea, în perioada 21 iunie, ora 9:00 – 22 iunie, ora 9:00, vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, dar probabilitatea pentru averse slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31 – 32 de grade, iar cea minimă de 16 – 19 grade.Potrivit meteorologilor, de luni dimineaţa până marţi, la ora 9:00, vremea va fi în continuare călduroasă, cu disconfort termic. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31 – 32 de grade, iar cea minimă de 16 – 19 grade.Pe parcursul zilei de marţi, între orele 9:00 – 21:00, vremea va rămâne călduroasă, cu disconfort termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara, când va creşte probabilitatea pentru averse (1 – 4 l/mp) şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade.ANM precizează că, în intervalul 20 iunie, ora 10 – 23 iunie, ora 21, pentru municipiul Bucureşti va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică pentru vreme călduroasă şi disconfort termic
UPDATE Primul val de căldură din acest an. ANM a emis Cod galben de temperaturi excesive în 15 județe, valabil până marți
3
