Cea de-a 20-a ediţie a Cupei Mondiale la fotbal a fost găzduită, în perioada 12 iunie – 13 iulie 2022, de Brazilia, potrivit fifa.com, informează Agerpres. * A fost pentru a doua oară când Brazilia a găzduit Cupa Mondială, după ediţia din 1950, precum şi a cincea oară când competiţia a fost organizată în America de Sud.* A fost prima ediţie a Cupei Mondiale în care s-a utilizat tehnologia video pentru a stabili dacă mingea a depăşit linia porţii.* Cele 64 de partide desfăşurate între cele 32 de echipe (din 5 confederaţii) au fost găzduite de 12 stadioane: Maracana (Rio de Janeiro), Arena din Sao Paulo, Mineirao (Belo Horizonte), Estadio Nacional (Brasilia), Arena Castelao (Fortaleza), Arena Fonte Nova (Salvador), Estadio Beira-Rio (Porto Alegre), Arena Pernambuco (Recife), Arena da Amazonia (Manaus), Arena Pantanal (Cuiaba), Arena das Dunas (Natal), Arena da Baixada (Curitiba), potrivit https://www.stadiumguide.com/.* Echipa naţională a României nu a reuşit să se califice la această ediţie a Cupei Mondiale FIFA, încheind pe locul secund cu 19 puncte în Grupa D, câştigată de Olanda cu 28 de puncte. În cele două manşe de baraj disputate în sistem tur-retur cu reprezentativa Greciei, scorul general a fost 4-2 în favoarea jucătorilor eleni.* Nici la această ediţie nu au lipsit surprizele: Spania, deţinătoarea titlului mondial, nu a reuşit să treacă de faza grupelor, contraperformanţă similară care a marcat şi echipele naţionale ale Angliei şi Italiei, iar ţara gazdă şi fostă campioană mondială Brazilia a fost eliminată în semifinale de Germania cu un scor neaşteptat pentru o asemenea fază a unui turneu final.* În optimile de finală, Brazilia a întrecut, la penalty-uri, Chile cu scorul de 3-2. Columbia a învins Uruguay cu 2-0, echipa Olandei a trecut de Mexic (2-1), Costa Rica a depăşit la penalty-uri reprezentativa Greciei (5-3). Franţa a învins Nigeria (2-0), Germania a întrecut Algeria, după prelungiri, cu 2-1. Argentina a învins, similar, având nevoie de timp suplimentar, echipa naţională a Elveţiei (1-0). Belgia a trecut de SUA cu scorul 2-1, după prelungiri.* Două meciuri din sferturile de finală s-au încheiat cu acelaşi scor (1-0), Argentina depăşind Belgia şi Germania echipa Franţei. Într-un duel sud-american Brazilia a învins cu 2-1 Columbia, iar selecţionata Olandei a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Costa Rica (4-3).* În prima semifinală a turneului final, ţara gazdă Brazilia, chiar în faţa propriilor suporteri, a încasat un scor neverosimil, 7-1 pentru Germania. În celălalt meci din semifinale, Argentina lui Lionel Messi a învins Olanda la penalty-uri (4-2), potrivit fifa.com. Formaţia batavă a câştigat finala mică a turneului din Brazilia, învingând Selecao cu 3-0.* Marea finală, disputată la 13 iulie 2014, pe Estadio do Maracana, a adus un nou titlu de campioană mondială Germaniei, învingătoare cu scorul de 1-0, prin golul marcat în minutul 112 de jucătorul lui Bayern Munchen, Mario Goetze, potrivit https://www.bundesliga.com/. Naţionala Germaniei se alătura prin acest succes Italiei cu patru titluri mondiale deţinute.* Argentinianul Lionel Messi a fost recompensat cu Balonul de Aur pentru cel mai bun jucător al turneului, iar atacantul columbian James Rodriguez a primit Gheata de Aur pentru cel mai bun marcator, cu 6 reuşite.* Au fost marcate în total 171 de goluri cu o medie de 2.67 goluri pe meci. La turneul final din Brazilia au asistat 3.429.873 spectatori, o medie de 53.592 spectatori pe meci, arată fifa.com.
Povestea Cupei Mondiale din 2014: Brazilia a pierdut, chiar pe teren propriu, la cea mai mare diferență de scor din istorie
3
