Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Alexandru Nazare: Toate reformele şi investiţiile din PNRR trebuie finalizate în 2026 / Când trebuie transmisă ultima cerere de plată

Alexandru Nazare: Toate reformele şi investiţiile din PNRR trebuie finalizate în 2026 / Când trebuie transmisă ultima cerere de plată

by Salut Iasi


Toate reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie finalizate în 2026, iar ultima cerere de plată trebuie transmisă până la 30 septembrie 2026, a subliniat ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, potrivit Agerpres.”Următoarele etape sunt, însă, esenţiale: toate reformele şi investiţiile din PNRR trebuie finalizate în 2026, iar ultima cerere de plată trebuie transmisă până la 30 septembrie 2026. Este esenţial să accelerăm implementarea proiectelor şi să menţinem ritmul reformelor asumate, pentru a valorifica integral resursele disponibile şi a transforma fondurile europene în rezultate concrete în economie şi în viaţa oamenilor”, a scris Nazare, vineri, pe pagina sa de Facebook.Ministrul a anunţat că România va încasa o nouă tranşă de 2,62 miliarde de euro nerambursabili prin PNRR, după ce Comitetul Economic şi Financiar al Uniunii Europene a avizat favorabil cererea de plată nr. 4.”România va încasa o nouă tranşă de 2,62 miliarde de euro nerambursabili prin PNRR. O injecţie financiară importantă pentru economie, investiţii şi dezvoltare. Comitetul Economic şi Financiar al Uniunii Europene a avizat favorabil cererea de plată nr. 4 din PNRR, în valoare de 2,62 miliarde de euro – fonduri nerambursabile. România se apropie astfel de încasarea integrală a banilor, urmând doar etapa finală de validare la nivelul UE, care va avea loc în perioada următoare”, a precizat oficialul.Potrivit acestuia, cererea include 38 de jaloane şi 24 de ţinte, toate evaluate pozitiv de Comisia Europeană, fără suspendări.”Nu există suspendări – toate obiectivele au fost considerate îndeplinite satisfăcător. Decizia confirmă un nou progres al României în implementarea PNRR. Este un semnal clar că, atunci când reformele şi investiţiile sunt duse la bun sfârşit la timp, România poate livra rezultate concrete la nivel european”, a transmis Alexandru Nazare.El a adăugat că, după efectuarea plăţii, România va ajunge la aproximativ 12,97 miliarde euro atraşi prin PNRR, reprezentând circa 61% din totalul alocării de 21,41 miliarde euro.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu