Germania a înregistrat miercuri primul eşec în calitate de candidat pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, fiind învinsă de Portugalia şi de Austria, care au obţinut sprijinul Adunării Generale pentru cele două locuri ce vor reveni Europei în perioada 2027-2028, transmite AFP, potrivit Agerpres.Consiliul de Securitate al ONU este compus din 15 membri: cinci permanenţi (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi SUA) şi zece aleşi pentru o perioadă de doi ani, dintre care cinci aleşi în fiecare an de Adunarea Generală, şi respectând regulile de distribuţie geografică.În acest an, trei ţări au concurat pentru cele două locuri alocate Europei Occidentale.În cadrul unui vot secret în Adunarea Generală, Portugalia şi Austria au fost alese, obţinând din primul tur cele două treimi de voturi necesare (134 pentru Portugalia, 131 pentru Austria).Germania, care a avut până acum şase mandate în Consiliul de Securitate al ONU şi nici un eşec în a fi aleasă, nu a întrunit decât 104 voturi.Statul Zimbabwe, singurul candidat pentru locul ce revine Africii, a fost ales cu 182 de voturi. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Trinidad-şi-Tobago, cu 181 de voturi, pentru America Latină şi Caraibe.Un al doilea tur de scrutin era în desfăşurare la mijlocul zilei pentru departajarea Filipinelor şi Kârgâzstanului pentru un loc ce revine Asiei.Cele cinci ţări nou-alese vor lua locul, de la 1 ianuarie 2027, Pakistanului, Somaliei, Greciei, Danemarca şi Panama, alăturându-se celor cinci membri aleşi pentru perioada 2026-2027: Republica Democratică Congo (RDC), Liberia, Letonia, Columbia şi Bahrein.
Germania nu reuşeşte să fie aleasă membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pierzând în faţa Portugaliei şi Austriei
2
