Cuprins:Alexandr Lukașenko, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin, a făcut noi declarații controversate despre Republica Moldova, afirmând că este „îngrozit” de scenariul unirii cu România, potrivit unui material video publicat de presa de stat din Belarus. Într-o discuție la Minsk cu Igor Dodon, Lukașenko susține că Republica Moldova ar trebui să își păstreze relațiile apropiate cu Rusia și le-a transmis fostului președinte Chișinău și susținătorilor acestuia să nu permită „distrugerea” țării.Liderul de la Minsk a afirmat că moldovenii nu ar trebui „împinși” spre un alt stat, făcând o referire indirectă la România, pe care a descris-o drept o țară „dezvoltată și cu multe perspective”.Președintele Belarusului a insistat și asupra ideii de suveranitate, declarând că Republica Moldova „nu trebuie umilită” și că legăturile cu Moscova ar trebui menținute.Declarațiile lui Lukașenko despre România și Republica Moldova”Auzim foarte des, în ultima perioadă, din varii surse că Moldova este gata să devină parte din alt stat. Vă spun sincer, ca om care este îndrăgostit de țara dumneavoastră, știi bine asta, sunt îngrozit când aud asta și înțeleg ce înseamnă acest lucru. Nu vreau să spun banalități precum că suveranitatea și independența sunt foarte scumpe pentru fiecare țară. Știi foarte bine și tu asta. Eu vreau să te rog foarte mult pe tine și pe adepții tăi ca să nu permiteți distrugerea unei țări atât de frumoasă și înfloritoare ca Moldova”, i-a transmis Lukașenko lui Igor Dodon.”Era un colț de liniște și pace pentru oamenii care trăiesc acolo. V-am invidiat mereu. Cred că cel mai important pentru tine este să aperi Moldova. Ascultă, noi știm asta, nu trebuim nimănui. Experiența ne-a arătat cum se comportă cu noi. Dacă se va putea undeva să fie un viitor strălucit, bine. Dacă nu se va întâmpla, trebuie să ții minte că nu e bine să tai cordonul ombilical cu cei care vă apreciază (n.red. Rusia).Poporul moldovenesc (n.red. termen inventat de Uniunea Sovietică) a avut mult de suferit, este un popor mare, nu trebuie umilit sau introdus undeva, nici măcar într-o țară cu foarte multe perspective și dezvoltată(n.red. România)”, a mai spus Lukașenko către Dodon.Lukașenko, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui PutinMesajul liderului belarus este văzut ca o nouă poziționare în favoarea influenței Kremlinului în fostul spațiu sovietic. Considerat principalul aliat al lui Vladimir Putin, Lukașenko a permis folosirea teritoriului Belarusului pentru invazia rusă din Ucraina, lansată în 2022.Aflat la conducerea Belarusului din 1994, Alexandr Lukașenko este considerat cel mai longeviv lider autoritar din Europa. Regimul său a fost criticat în repetate rânduri pentru reprimarea opoziției și limitarea libertăților democratice.
VIDEO Lukașenko se declară 'îngrozit' de scenariul unirii Republicii Moldova cu România: 'Poporul moldovenesc nu trebuie umilit'
2
