Starul irlandez al MMA, Conor McGregor, va reveni în cuşcă pe 11 iulie, la Las Vegas, pentru o revanşă împotriva americanului Max Holloway, a anunţat UFC sâmbătă, potrivit news.ro. McGregor, în vârstă de 37 de ani, fost campion UFC în două categorii, nu mai luptase pentru organizaţia lui Dana White de cinci ani, de la înfrângerea suferită în faţa americanului Dustin Poirier în iulie 2021. Revenirea sa la UFC 329 îi oferă ocazia unui nou duel cu Holloway, pe care îl învinsese în 2013.Irlandezul a anulat o primă revenire prevăzută pentru iunie 2024 din cauza unei leziuni la un deget de la picior.McGregor a fost condamnat în noiembrie 2024 într-un proces civil în Irlanda într-un caz de viol, pierzând apelul la sfârşitul lunii iulie 2025 şi fiind obligat să plătească 250.000 de dolari reclamantei, care îl acuză că a violat-o şi a bătut-o într-un hotel din Dublin în 2018. Plângerea penală nu a avut succes.„The Notorious” fusese suspendat pentru 18 luni pentru că nu s-a prezentat la trei controale antidoping în 2024.Suspendarea sa, cu efect retroactiv din septembrie 2024, luna în care a ratat ultimul test, s-a încheiat în martie 2026. Această figură emblematică a mişcării anti-imigranţi din Irlanda şi-a retras, de asemenea, în septembrie 2025, candidatura la alegerile prezidenţiale din ţara sa.
Conor McGregor revine în UFC după cinci ani pentru revanșa cu Max Holloway
2
