Moștenirea fabuloasă a evreilor în bucătăria românească. Trei rețete incredibile învățate de la așkenazi care te fac să te lingi pe degete

Moștenirea evreilor askenzai a rămas și în bucătăria europeanp. Aceștia au fost o ramură estică și au trăit în țări precum Ucraina, Rusia, România, Polonia și Germania. Tradiția lor culinară este excepțională cu delicatese care combină caracteristici orientale cu adaptări locale.AdsComunitățile evreiești au trăit în Europa de peste 1.700 de ani, primele dovezi documentate ale prezenței lor organizate datând încă din secolul al IV-lea e.n., în Imperiul Roman. Evreii au ajuns pe teritoriul Europei atât după distrugerea celui de-al Doilea Templu din Ierusalim, în contextul războaielor iudaico-romane din secolul I d.Hr., cât și ca urmare a integrării Iudeei ca provincie romană, ceea ce a dus la constituirea unei însemnate diaspore în bazinul mediteranean. Evreii s-au răspândit ca negustori și meșteșugari, adesea căutând noi oportunități economice sau fiind deportați de autoritățile romane. De-a lungul a aproape două milenii, aceștia au constituit o parte importantă a istoriei europene, atât în Occident, cât și, în special, în Europa Centrală și de Est. Și-au lăsat amprenta culturală nu doar în domeniul finanțelor și al băncilor, în arhitectura anumitor zone, în meșteșuguri și negoț, în știință și artă, ci și în domeniul culinar. Există câteva preparate ale comunităților evreiești așkenaze (sau ale evreilor așkenazi), cei mai numeroși din Europa medievală, dar și din secolul al XIX-lea, care au rezistat până astăzi în gastronomia diferitelor popoare europene. Sunt niște mâncăruri absolut delicioase, majoritatea ușor de gătit și cu ingrediente accesibile, care trebuie încercate măcar o dată-n viață.O sinteză europeo-levantină fabuloasăO ramură importantă o formau așkenazii, o populație evreiască originară din Europa Centrală, constituită, mai ales în Evul Mediu, în nordul Franței și în zona Rinului. Spre deosebire de evreii sefarzi din Spania, așkenazii au migrat masiv către Polonia, Ucraina și Rusia, adoptând limba idiș și dezvoltând tradiții religioase specifice; aceștia reprezintă majoritatea evreilor moderni. Deși erau stabiliți inițial în Valea Rinului, au migrat în secolele al XV-lea și al XVI-lea către est, din cauza persecuțiilor. Erau organizate pogromuri, inclusiv de către marii seniori și monarhi care doreau să scape de datoriile acumulate față de creditorii evrei. Aceștia din urmă deveniseră țapii ispășitori pentru orice eveniment nefast din regatele occidentale. Totodată, jaful reprezenta un motiv frecvent pentru asmuțirea gloatelor asupra comunităților evreiești, situația complicându-se și mai mult sub presiunea religioasă a Inchiziției.Așa că, încă din secolul al XVI-lea, existau deja comunități dezvoltate de evrei așkenazi în Polonia, Ucraina, Rusia, Lituania și Moldova. Începând cu secolul al XVII-lea, evreii așkenazi au fost marginalizați și în zona Ucrainei și Rusiei, o parte migrând masiv către Principatele Române, unde găseau un grad relativ de toleranță. De altfel, erau destui domnitori care doreau, prin intermediul negustorilor și meșteșugarilor evrei, să dezvolte viața urbană în Moldova și Valahia. O parte importantă s-a așezat și în Transilvania, dar pe filiera central-europeană. Așkenazii au dezvoltat limba idiș, o fuziune de ebraică, germană și limbi slave, având totodată un rit specific de rugăciune (nusach ashkenaz). Pe lângă tradiții și cultură, așkenazii au adus în țările gazdă și gastronomia lor.Aceasta s-a format de-a lungul secolelor și reflectă o îmbinare între tradițiile religioase iudaice și condițiile istorice ale vieții evreiești, marcate adesea de sărăcie, migrație și adaptare la climatul rece. Din acest motiv, mâncarea așkenază este, în esență, simplă, hrănitoare și gândită pentru a valorifica la maximum ingrediente accesibile și ușor de păstrat. Totodată, un element definitoriu al acestei bucătării este respectarea strictă a regulilor kosher, care impun, printre altele, separarea cărnii de lactate și interzicerea anumitor alimente.Aceste reguli au influențat profund rețetele și tehnicile de gătit. De exemplu, în locul untului se folosește frecvent grăsimea de pui, cunoscută sub numele de schmaltz, iar preparatele sunt concepute astfel încât să poată fi consumate în conformitate cu calendarul religios. Preparatele așkenazilor au fost atât de delicioase încât au rămas în gastronomia locală. Așa se face că și astăzi, în Europa, inclusiv în România, se prepară mâncăruri așkenaze de populațiile non-evreiești. Acest lucru s-a datorat și apropierii în sânul comunităților, vecinii evrei și autohtoni luând uneori masa împreună.Șolent sau ciolent a la HidaUna dintre cele mai emblematice mâncăruri așkenaze este, fără îndoială, cholent. Practic, este o tocană consistentă din carne, fasole și cereale, lăsată să fiarbă lent peste noapte pentru a fi gata de consum în ziua de Shabbat, când gătitul este interzis. Cholentul evreiesc a intrat și în gastronomia românească cu destulă lejeritate, tocmai fiindcă este absolut delicios. Rețeta a fost adoptată în Transilvania, mai ales în zona Hida, județul Sălaj, și Huedin, județul Cluj, dar și în alte părți cu puternice comunități evreiești așkenaze. Denumirea preparatului variază în funcție de zonă, fiind reinterpretată de comunități locale. Original se numește „cholent”, dar prin satele românești a devenit ciolent, șolent sau ciulent.Sursa: Adevărul.ro