Polițiștii din Pașcani au aplicat zeci de sancțiuni pe DN2, iar 12 șoferi au fost lăsați fără permis, în urma unei acțiuni pentru combaterea vitezei excesive.AdsPolițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de amploare pe DN2, în zona Pașcani, pentru creșterea siguranței în trafic și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.Acțiunea a fost organizată la data de 24 aprilie de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani, împreună cu cei ai Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa.În cadrul controalelor, au fost legitimate 31 de persoane și verificate tot atâtea autovehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.297 de lei.Cele mai multe sancțiuni, respectiv 29, au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în timp ce alte 12 au vizat diferite abateri de la legislația rutieră.Totodată, 12 conducători auto au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți. În cazul acestora, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, conform prevederilor legale.Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Razie DN2 Pașcani: 12 șoferi fără permis și amenzi de peste 40.000 lei
8
