Cuprins:ANM a emis luni o informare meteorologică și două alerte cod galben de vânt și ninsori. Anunță ploi, rafale puternice de vânt și strat de zăpadă la munte în toată țara, relatează Mediafax.Anunțul ANMAdministrația Națională de Meteorologie avertizează că vremea se strică începând de luni. Informarea meteorologică este valabilă în intervalul 20 aprilie, ora 10:00 – 23 aprilie, ora 10:00.Luni și în noaptea de luni spre marți, ploile vor afecta cu precădere Maramureșul, nordul Crișanei, Transilvania și Moldova.Marți și miercuri, precipitațiile se extind pe arii mai largi în regiunile sudice și centrale. Aversele pot fi însoțite local de descărcări electrice.Cantitățile de apă vor fi de 15–20 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 25–35 l/mp. Izolat va cădea și grindină.La altitudini de peste 1.400 m, ninsorile vor predomina treptat și se va depune strat de zăpadă. Precipitații mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare – vor fi semnalate și în dealurile subcarpatice ale Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei.Vânt puternicPrima avertizare cod galben este valabilă luni, între orele 12:00 și 22:00. Sunt vizate Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, vestul și sudul Transilvaniei.Vântul va atinge 50–65 km/h în zonele de câmpie și deal. În Munții Apuseni, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, vitezele vor fi de 70–80 km/h. Pe crestele înalte, rafalele pot atinge temporar 90–100 km/h.A doua avertizare cod galben este valabilă de luni seara, ora 21:00, până miercuri, ora 21:00. Vizează zona montană, în general la altitudini de peste 1.400 m.Ninsorile încep din seara zilei de luniÎn Carpații Orientali ninsorile încep din seara zilei de luni. Marți și miercuri, ninsorile se extind în toată zona montană înaltă. Stratul de zăpadă va ajunge la 10–15 cm, iar în Carpații Meridionali poate depăși 20–25 cm.Marți și miercuri, temperaturile scad semnificativ față de normalul perioadei. În timpul nopților, pe alocuri se va produce brumă. Fenomenul este așteptat îndeosebi în jumătatea de nord a țării și în depresiuni.Prognoza meteo pentru BucureștiANM anunță o răcire accentuată a vremii în București, începând de marți. Temperaturile scad de la 22 la 12 grade în două zile, cu ploi și vânt de până la 50 km/h, relatează Mediafax.Luni după-amiaza, cerul se acoperă treptat. Seara pot apărea ploi slabe, trecătoare. Vântul se intensifică după-amiaza, cu rafale de 40–50 km/h. Maximele ating 21- 23 de grade, minimele coboară la 6–8 grade.Marți aduce cea mai importantă schimbare. Temperatura maximă scade la 14 – 15 grade. Valorile se situează sub mediile multianuale pentru această dată.Cerul devine predominant noros. Temporar va ploua, cu acumulări de 5 – 10 l/mp. Vântul suflă moderat, cu viteze de 35 – 40 km/h. Minima nopții coboară la 4 – 5 grade.Miercuri, vremea rămâne rece pentru ultima decadă a lunii aprilie. Maximele nu depășesc 12- 13 grade. Cerul prezintă înnorări, cu posibile ploi slabe și trecătoare în cursul zilei.Vântul slăbește în intensitate. Noaptea, temperatura minimă coboară între 1 și 4 grade. Local nu este exclusă bruma.ANM a emis un mesaj de informare meteorologică pentru București. Acesta vizează răcirea accentuată și intensificările vântului. Informarea este valabilă în intervalul 20 aprilie, ora 10:00 – 23 aprilie, ora 10:00.
Iarna revine în forță: cod galben de vânt și ninsori / Ploi și rafale puternice de vânt în unele regiuni din țară
6
