Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Papa Leon al XIV-lea a salutat armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran

Papa Leon al XIV-lea a salutat armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran

by Salut Iasi


Papa Leon al XIV-lea a salutat miercuri armistițiul de două săptămâni dintre Statele Unite ale Americii și Iran, solicitând continuarea eforturilor diplomatice pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu, relatează Mediafax.„În lumina acestor ultime ore de mare tensiune pentru Orientul Mijlociu și pentru întreaga lume, salut cu satisfacție anunțul unui armistițiu imediat de două săptămâni”, a transmis Suveranul Pontif, citat de Reuters.Liderul de la Vatican a insistat asupra necesității dialogului: „Numai prin revenirea la negocieri se poate pune capăt războiului”.În ultimele săptămâni, Leon al XIV-lea, primul papă american, s-a remarcat printr-o poziție tot mai critică față de conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran.Acesta l-a criticat și pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru amenințările lansate împotriva Teheranului.„O întreagă civilizație va muri în seara asta, și nu va mai fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil că se va întâmpla”, transmitea liderul de la Washington, înainte de anunțarea armistițiului.Papa Leon a reacționat la aceasta amenințare, spunând: „Astăzi, după cum știm cu toții, a existat această amenințare la adresa întregului popor iranian, iar acest lucru este cu adevărat inacceptabil. Există cu siguranță probleme de drept internațional aici, dar mai mult decât atât, este o chestiune morală pentru binele popoarelor”.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu